Tăriceanu: ALDE va sesiza CCR pentru încălcarea Regulamentului la alegerea lui Meleşcanu

Tariceanu
Pro TV

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales.

"Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor Regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la CCR şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii, pe care o vom pregăti imediat", a afirmat Tăriceanu.

El a spus că grupul ALDE vrea să îşi desemneze reprezentantul în Biroul permanent, motiv pentru care şi-a invitat colegii senatori la negocieri.

"În al doilea rând, vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, prevederile articolului 25, alineatul 1, care spune foarte clar că propunerea de repartizare a celorlalte funcţii din Biroul permanent se stabileşte după alegerea preşedintelui, respectând configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri, negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare şi ca atare vă invit ca mâine să procedăm la acest lucru (...) astfel încât să putem face votul pentru componenţa şi structura Biroului permanent", a adăugat Tăriceanu.

După ce grupul parlamentar al PSD l-a propus drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului pe Teodor Meleşcanu, Tăriceanu a susţinut că acest demers încalcă Regulamentul.

Citește și
Nicușor Dan, președintele României
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuţie vor să intre la guvernare

"Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea preşedintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup. Vreau să luaţi act că grupul ALDE îşi exercită dreptul de a avea propria propunere, pe care o vom face în persoana lui Ion Popa, nu pot să existe două propuneri din partea aceluiaşi grup. Domnul senator Meleşcanu, pe care dumneavoastră îl propuneţi, poate să fie candidatul dumneavoastră, cu condiţia să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că altfel se încalcă prevederea regulamentară potrivit căreia fiecare grup face o singură propunere. Din partea grupului ALDE nu pot exista două propuneri, ci una singură. Vă rog să luaţi act de acest lucru", a declarat Tăriceanu în plenul Senatului.

Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, marţi, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru", Alina Gorghiu obţinând 59 de voturi.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
PSD a reușit să se impună la vot. Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului
PSD a reușit să se impună la vot. Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului

Noul preşedinte al Senatului este Teodor Meleșcanu, membru ALDE, dar susținut de PSD, în ciuda lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce senatorii au fost nevoiți să voteze în 2 tururi de scrutin.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.