Teodorovici: ”Iohannis dovedește că reuşeşte să dea peste cap agenda întregii ţări”

Eugen Teodorovici
Pro TV

În cazul în care acuzaţiile aduse de Ilan Laufer se confirmă acestea ar avea legături şi conotaţii dincolo de graniţele ţării şi deja suntem, fără să vrem, parte a unei dispute la nivel internaţional, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice.

"Domnul preşedinte dovedeşte foarte clar, cu intenţie sau fără, din neştiinţă sau nu numai, că reuşeşte să dea peste cap agenda întregii ţări făcând astfel de acţiuni, astfel de lucruri, astfel de respingeri la propunerile pertinente ale Partidului Social Democrat de schimbarea a unor colegi miniştri, fără să argumenteze, dincolo de obligaţia, a deciziei Curţii de a face acest lucru moral faţă de votul dat în Parlament, faţă de români, pentru un partid, pentru o alianţă, o coaliţie de guvernământ, pentru Guvern. Ce să spun? Ar fi de bun simţ ca domnul preşedinte să răspundă acestor acuzaţii destul de grave. Cred că până acum astfel de acuze aduse unui preşedinte de stat nu au mai fost făcute şi sunt extrem de grave. Dacă ele se confirmă sunt legături şi conotaţii dincolo de graniţele acestei ţări şi deja suntem fără să vrem parte a unei, să spunem aşa, unei dispute la nivel internaţional", a spus Eugen Teodorovici la TVR, citat de Agerpres.

Acesta a afirmat că sunt acuze la care preşedintele României nu are cum, nici dacă îşi doreşte, să aducă argumente în această noapte.

"Sunt acuze la care mă tem că domnul preşedinte nu are cum, nici dacă îşi doreşte, în această noapte, să aducă argumente.(...) Nu mai este vorba de preşedinte ca persoane, e vorba de instituţia prezidenţială", a subliniat Teodorovici.

Ilan Laufer a afirmat marţi seara, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale ar reprezenta "un nou act de antisemitism".

Citește și
Aurora-Tasica Simu
Demisionarii din POT se revoltă. Foștii colegi o acuză pe Anamaria Gavrilă de dictatură: „Unii lideri au uitat”

"Astăzi, în anul 2018, am fost respins de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Sunt îngrijorat de motivele reale care au stat la baza respingerii mele, atunci când m-a refuzat în funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, fără să motiveze această decizie, ceea ce este neconstituţional. Consider că refuzul preşedintelui Iohannis, în ceea ce mă priveşte, este un nou act de antisemitism şi vreau să atrag atenţia asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat în ultimul an preşedintele Klaus Iohannis. Aşa cum se ştie, domnul Iohannis a avut mai multe ieşiri împotriva evreilor şi declaraţii antisemite. A refuzat şi blocat numirea unui ambasador în Israel, dorind pe această cale să saboteze relaţia dintre România şi Israel. Totodată, vă pot spune că a contribuit inclusiv la sabotarea şedinţei de guvern comune care trebuia să aibă loc între Guvernul israelian şi cel român", a spus Laufer.

Fostul ministru a mai precizat că va face o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, apreciind că refuzul preşedintelui Iohannis reprezintă "o atitudine clară" de discriminare.

"Foarte important de menţionat este faptul că Klaus Iohannis este etnic german şi are o legătură dubioasă din toate punctele de vedere cu Forumul Democrat German din România, moştenitor al unei organizaţii naziste, scoasă în afara legii, conform Tratatului de la Paris, de după cel de-al Doilea Război Mondial. În istoria României, Nicolae Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pe câţi bani. Voi face o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrucât consider că refuzul preşedintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare care a debutat cu expresia 'nişte evrei', a urmat cu o plângere penală împotriva premierului României şi continuă astăzi cu refuzarea unei propuneri de vicepremier şi ministru al Dezvoltării în Guvernul României. Totodată, voi face o cerere către AJC, comunitatea evreiască din SUA, pentru a-i retrage decoraţia acordată preşedintelui Klaus Iohannis", a spus el.

Ilan Laufer s-a declarat "profund mâhnit şi dezamăgit" de atitudinea preşedintelui şi a adăugat că va lupta "până la capăt". El a mai susţinut că Iohannis i-a promis cancelarului german Angela Merkel "că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim".

"Recunosc că în ultima perioadă am încercat să contribui la o bună relaţie între guvernul României şi guvernul de la Tel Aviv şi totodată consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA, ceea ce l-a deranjat foarte mult pe preşedintele Klaus Iohannis şi se pare că trebuie să plătesc pentru acest lucru. Prin refuzul unei persoane despre care se ştie că are legături foarte bune cu Israel şi Statele Unite ale Americii, Klaus Iohannis întăreşte convingerea că doreşte legături doar cu Berlinul şi blocarea relaţiilor cu Israel şi SUA. Aceste atacuri antisemite la adresa mea sunt cu atât mai dureroase cu cât din familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului", a menţionat el.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a aprobat remanierea guvernamentală, el prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipsesc propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi istraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, în speţă Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu, despre care a spus că sunt nepotrivite şi vor fi refuzate.

Şeful statului nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi istraţiei Publice, şi a lui Lucian Şova, ministru al Transporturilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Ilan Laufer îl acuză pe Klaus Iohannis de antisemitism. ”Voi face o plângere pentru discriminare”
Ilan Laufer îl acuză pe Klaus Iohannis de antisemitism. ”Voi face o plângere pentru discriminare”

Ilan Laufer a declarat, marți seara, la sediul PSD, că președintele Klaus Iohannis a respins numirea sa în fruntea Ministerului Dezvoltării din antisemitism.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.