Udrea, Boagiu, Predoiu si Funeriu - ministrii preferati ai lui Traian Basescu

Presedintele Traian Basescu a declarat ca Elena Udrea, Anca Boagiu, Catalin Predoiu si Daniel Funeriu sunt ministrii sai preferati, adaugand ca l-a apreciat foarte mult si de Ioan Botis ca ministru, in ciuda modului in care acesta a plecat din Guvern.
Intrebat care este ministrul sau preferat din actualul Cabinet, Basescu a raspuns razand: "Daca as spune ca nu e Elena Udrea, nu m-ati crede, asa ca incep cu Elena Udrea". El a mentionat-o, in acest context, si pe Anca Boagiu.
"Imi place Anca Boagiu, ca a pus piciorul in prag la Ministerul Transporturilor. Imi place ministrul Justitiei, e un om cu calm, care a reusit in tot viesparul asta din Justitie sa se miste cumva, sa gaseasca niste solutii. Foarte mult imi place ministrul Educatiei, care a tinut foarte mult de lege. El a fost in Comisia prezidentiala de elaborare a Raportului pe Educatie, a lucrat la Presedintie, la proiectul Legii educatiei si, pe urma, cand a fost lucrat la Guvern proiectul legii, l-a sustinut cu onestitate formidabila si acum implementeaza legea, ceea ce e mare lucru", a continuat seful statului.
El a adaugat ca acestia sunt "cativa ministri care sunt in regula".
Basescu, despre declaratiile legate de Regele Mihai: Nu retractez
"Probabil mai sunt, dar nu ma puneti sa-i spun pe toti. A, sa nu uit sa spun, mi-a placut Botis ca ministru. Nu mi-a placut motivul pentru care a trebuit sa plece din Guvern, dar a fost un ministru al muncii care a inteles foarte bine. Avea lucrul asta in cap si aveam un dialog foarte bun cu el", a spus seful statului.
Despre Sebastian Lazaroiu, Basescu s-a aratat convins ca se va ocupa de legile care mai trebuie implementate in domeniu.