Un senator AUR a provocat râsete în plen: ”Când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul nu mai este apt pentru studiu”

×
Codul embed a fost copiat

Legea privind educația sexuală în școli a provocat dezbateri aprinse în Senat.

Pe 3 iunie 2020, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor ca for decizional, însă preşedintele Klaus Iohannis a respins-o și a trimis-o în Parlament pentru reexaminare.

Astfel, legea se află la Senat, în calitate de prim for sesizat.

La dezbateri, senatorul AUR Mircea Dăneasă a provocat râsetele parlamentarilor după ce a spus de la microfonul plenului că ”omul modern are creierul supersexualizat”, iar dezvoltarea nu se poate face ”prin legi impuse pe criterii ideologice”

Există o spunere în Evanghelie: fericiți făcătorii de pace, căci aceia fii lui Dumnezeu se vor chema. Cred că trebuie să facem pace între aripile Parlamentului. Nu știu, stânga...dreapta. Și aș propune o discuție inter partide, pentru că nu se poate vorbi la ora actuală despre educație sexuală fără să vorbim în paralel despre educația ascetică. Omul modern, spune știința, nu eu, neuroștiințele, are creierul supersexualizat, datorită dezvoltării premature a sinapselor sexuale. Și asta e știință, nu ideologie. O dezvoltare echilibrată a creierului nu poate fi făcută prin legi impuse pe criterii ideologice.

Citește și
Mihai Lasca
Deputatul ex-AUR Mihai Lasca a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

 

Vă invit, atât pe colegii de la USR, cât și pe ceilalți colegi din celelalte partide, PNL și PSD, am experiență în acest domeniu, putem vorbi în ce măsură se poate dezvolta un creier echilibrat. Întrucât s-a constatat că atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu, pentru informația complexă pe care o pune educația. Degeaba râdeți. Nu aveți informația. Și vorbesc din prisma interdisciplinalității pe care am studiat-o o viață” - a declarat senatorul AUR.

Ce prevede legea privind educația sexuală, respinsă de Iohannis

 

Potrivit legii adoptate anul trecut, citată de Agerpres, în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Conform unui amendament al mai multor parlamentari PSD şi PNL, actul normativ prevede "derularea sistematică în unităţile şcolare, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor".

Şeful statului a atras atenţia în cererea de reexaminare că în legea transmisă la promulgare este înlocuită noţiunea de "educaţie sexuală" cu cea de "educaţie sanitară" şi este introdusă obligativitatea obţinerii acordului scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor pentru derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, ceea ce a generat numeroase critici atât din partea experţilor din domeniul educaţiei, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor şi elevilor.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Deputatul ex-AUR Lasca, condamnat pentru că a bătut un șofer: ”Nu văd ce legătură are cu mandatul meu”
Deputatul ex-AUR Lasca, condamnat pentru că a bătut un șofer: ”Nu văd ce legătură are cu mandatul meu”

Deputatul Mihai Ioan Lasca, ales pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, spune că nu vrea să demisioneze din Parlament, după această condamnare.

Deputatul ex-AUR Mihai Lasca a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare
Deputatul ex-AUR Mihai Lasca a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

Publicația locală bihorjust.ro scrie că deputatul neafiliat Mihai Lasca, fost lider al filialei AUR Bihor, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității.

Cîţu: L-am auzit pe preşedintele PSD cerând ajutorul AUR pentru o moţiune de cenzură. Aici s-a ajuns
Cîţu: L-am auzit pe preşedintele PSD cerând ajutorul AUR pentru o moţiune de cenzură. Aici s-a ajuns

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, referitor la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului anunţată de social-democraţi, că AUR şi PSD "fac coaliţie, în sfârşit, în Parlamentul României", PSD "cere ajutorul" AUR pentru o moţiune de cenzură.

VIDEO. Șoșoacă l-a pus la punct pe Orban, provocând râsete: ”Nici 1 minut nu rezistați”
VIDEO. Șoșoacă l-a pus la punct pe Orban, provocând râsete: ”Nici 1 minut nu rezistați”

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a făcut din nou spectacol în Parlament, dar de această dată la dezbaterile privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Șoșoacă protestează, după ce a fost sancționată: ”Deschide calea unei dictaturi
Șoșoacă protestează, după ce a fost sancționată: ”Deschide calea unei dictaturi"

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a declarat revoltată de decizia Biroului Permanent al Senatului de a o sancționa pentru ”comportament injurios și calomniator” din cadrul ședințelor.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.