USR nu vrea să facă parte dintr-un guvern non-PSD. Explicația liderului Dan Barna

Liderii Alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna
Agerpres

Dan Barna a declarat, marţi, la Parlament, că USR nu dorește să facă parte dintr-un guvern non-PSD, care ar putea fi numit după plecarea Executivului condus de Viorica Dăncilă.

Barna susține că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate cel mai devreme în primăvară şi că până atunci USR susţine un guvern non-PSD care să îşi asume anumite obiective, dar din care nu vor face parte membri USR.

"Acest guvern trebuie să plece şi trebuie să urmeze un guvern care să organizeze alegerile anticipate, care sunt fundamental necesare pentru România. Actuala majoritate nu mai are legitimitate să conducă România”, a declarat Barna.

El a explicat că până la anticipate trebuie să se formeze un guvern non-PSD.

„USR nu va face parte din acest guvern alternativ non-PSD, dar este dispus să susţină în Parlament un astfel de guvern atâta timp cât va avea printre obiective în programul de guvernare: fără penali în funcţii publice, alegerea primarilor în două tururi, corectarea OUG 114 sau pensiile speciale. (...) Nu există în mod realist şi matura posibilitatea unui guvern funcţional cu această majoritate parlamentară, fix aceea care a dus România la marginea Europei. Nu se poate constitui un guvern din care să facem parte alături de partidele care l-au susţinut până alaltăieri pe Liviu Dragnea cu toate resursele, trup şi suflet”, a precizat liderul USR.

Citește și
Marian Oprisan
Oprișan: ”Discuţia pe justiţie în PSD a încetat. Cei care fură să meargă la pușcărie”

Potrivit Constituţiei, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Legea fundamentală mai stabileşte că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Carmen Mihălcescu numită preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor
Carmen Mihălcescu numită preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, la 28 mai 2019, numirea lui Carmen Mihălcescu în funcţia de preşedinte interimar al acestui for legislativ.

Oprișan: ”Discuţia pe justiţie în PSD a încetat. Cei care fură să meargă la pușcărie”
Oprișan: ”Discuţia pe justiţie în PSD a încetat. Cei care fură să meargă la pușcărie”

Marian Oprişan, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului că "discuţia pe justiţie în PSD a încetat".

Propunerea USR pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după condamnarea lui Dragnea
Propunerea USR pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după condamnarea lui Dragnea

USR va începe discuţiile cu celelalte partide din Opoziţie pentru un candidat comun la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi îl propune pentru acest post pe Stelian Ion, a anunţat, marţi, liderul Uniunii, Dan Barna.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.