USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei: ”Discriminează între elevi”

Curtea Constitutionala
CCR

USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale, deoarece ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi.

"USR a contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei pentru că discriminează. Discriminează între elevii cu posibilităţi materiale şi cei săraci care nu pot face meditaţii pentru iterea paralelă la liceu. Discriminează între copiii care învaţă în şcoli cu masă caldă şi cei care nu au acest noroc. Discriminează între copiii care merg la şcoli ce pot plăti pază privată şi copiii care merg la şcoli nepăzite", a precizat senatorul Ştefan Pălărie, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat USR, cele mai "grave" prevederi din proiect sunt cele care vizează "limitarea" dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiul egalităţii în drepturi. Totodată, USR şi Forţa Dreptei au invocat încălcări privind principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, deoarece legile ar conţine "inadvertenţe" legislative.

"În ceea ce priveşte Legea învăţământului preuniversitar, argumentele de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la educaţie în funcţie de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor şi discriminarea în ceea ce priveşte iterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor la viaţa privată ale elevilor şi profesorilor, în lipsa garanţiilor legale privind folosirea înregistrărilor video în şcoli", a explicat USR.

Contestaţia privind Legea învăţământului superior se referă la reducerea tarifelor pentru transportul local doar pentru studenţii mai tineri de 30 de ani, "încălcarea dreptului la învăţătură", precum şi la alte potenţiale încălcări ale Constituţiei - articolul 136 privind înfiinţarea de societăţi comerciale şi articolul 148 în cazul prevalenţei dreptului Uniunii Europene faţă de cel naţional.

Citește și
Declarație de presă a ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie
Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, la legile din ”România educată”, în Senat: ”Aceste legi ESTE despre viitor”

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Premierul Nicolae Ciucă face apel la cadrele didactice să revină la catedră
Premierul Nicolae Ciucă face apel la cadrele didactice să revină la catedră

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că legile educaţiei adoptate luni de către Senat includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii.

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, la legile din ”România educată”, în Senat: ”Aceste legi ESTE despre viitor”
Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, la legile din ”România educată”, în Senat: ”Aceste legi ESTE despre viitor”

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie (PNL), care în prezent ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru învăţământ din Senatul României, a făcut un dezacord gramatical chiar în timp ce vorbea despre importanța învățământului.  

Legile Educației. Elevii din învăţământul obligatoriu pot fi exmatriculaţi în situaţii grave
Legile Educației. Elevii din învăţământul obligatoriu pot fi exmatriculaţi în situaţii grave

Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar, ca elevii din învăţământul obligatoriu să poată fi exmatriculaţi în situaţii grave.

Dezbaterile pe Legile educației s-au împotmolit la religie. Diversitatea și identitatea religioasă au încurcat parlamentarii
Dezbaterile pe Legile educației s-au împotmolit la religie. Diversitatea și identitatea religioasă au încurcat parlamentarii

Dezbaterea Legii educaţiei în Parlament s-a blocat joi, după doar o oră de discuţii. Mărul discordiei a fost identitatea religioasă în şcolile din România.

BOR, despre legile educației: „Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală, total abuzivă și nocivă”
BOR, despre legile educației: „Obligația de a promova „diversitatea sexuală” în școală, total abuzivă și nocivă”

Biserica Ortodoxă Română susține că „obligația de a promova diversitatea sexuală în școală” și de a li se prezenta copiilor ca normalitate „posibilitatea aberantă de a-și schimba genul” este total „abuzivă și nocivă”.  

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.