Vicepresedintele Camerei si un fost consilier prezidential, trimisi in judecata de DNA. Mita pentru campania electorala a PNL

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a lui George Scutaru, fost consilier al presedintelui Iohannis, si a lui Dan Motreanu, vicepresedinte al Camerei Deputatilor.
 

Cei doi politicieni au fost trimisi in judecata in dosarul „mita pentru partid”. Potrivit rechizitoriului DNA, in 2008, denuntatorul, o persoana cu functie de conducere in istratia locala „a pretins si primit de la o alta persoana aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mita, in schimbul sprijinirii acestuia din urma in demersurile de punere in posesie cu suprafete de teren aflate pe raza municipiului Buzau”.

Din aceasta suma, Scutaru ar fi luat 170.000 de euro iar Motreanu, un sfert de milion. „Ambele sume au fost date in acelasi scop, respectiv pentru finantarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale si generale), a candidatilor partidului din care fac parte cele doua persoane”, respectiv PNL.

Impreuna cu ei a mai fost trimisa in judecata si Ana Maria Schaer, al unei societati comerciale. Aceasta, impreuna cu cei doi politicieni, a creat „un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realitatii, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferata, in mai multe transe, din contul societatii istrata de catre aceasta din urma catre o firma care a produs articole de vestimentatie folosite ca materiale in campania electorala.”

Procurorii au instuit sechestrul asupra averilor tuturor celor 3 inculpati pana la concurenta acestei sume. George Scutaru este, inca din aprilie, sub control judiciar. Cu o luna inainte, presedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea sa din functia de consilier prezidential pentru securitate nationala, seful statului spunand ca Scutaru a demisionat din motive personale.

Citește și
George Scutaru
George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, sub control judiciar si urmarit penal pentru luare de mita si spalare de bani
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Vicepresedintele Camerei, Dan Motreanu, suspect de coruptie. DNA il acuza ca a impartit mita cu George Scutaru
Vicepresedintele Camerei, Dan Motreanu, suspect de coruptie. DNA il acuza ca a impartit mita cu George Scutaru

Deputatul liberal Dan Motreanu a fost pus joi oficial sub acuzare, in acelasi dosar in care colegul sau de partid, fostul consilier prezidential George Scutaru este suspectat de fapte de coruptie.

George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, sub control judiciar si urmarit penal pentru luare de mita si spalare de bani
George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, sub control judiciar si urmarit penal pentru luare de mita si spalare de bani

Fostul consilier prezidential George Scutaru a fost pus sub control judiciar si este urmarit pentru luare de mita si spalare a banilor.

Iohannis si-a eliberat din functie unul dintre consilieri. Numele acestuia e vehiculat pentru sefia SIE
Iohannis si-a eliberat din functie unul dintre consilieri. Numele acestuia e vehiculat pentru sefia SIE

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de eliberare din functia de consilier prezidential pentru securitate nationala a lui Adrian-George Scutaru si inlocuirea lui cu Ion Oprisor.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.