Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz: ”Există o dezbatere în USR. Elena Lasconi va lua decizia cea mai bună”

×
Codul embed a fost copiat

Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a declarat, luni, că în cadrul partidului sunt discuţii despre candidatura Elenei Lasconi pentru funcţia de preşedinte al României.

”Se pare că domnul Bolojan, în ciuda inclusiv a insistenţelor Elenei Lasconi, nu va candida. Candidatura domnului Georgescu se pare că va fi invalidată şi acum trebuie să vedem care este varianta cu care ne putem asigura că în România vom avea un preşedinte care ţine această ţară pe o cale pro europeană, dar şi pe o cale care face reformele necesare, ca furia şi frustrarea oamenilor să nu mai aibă un fundament atât de puternic cum e cazul acum”, a declarat, luni, Dominic Fritz.

El a precizat că ”există o dezbatere în USR, care este calea înainte”.

”Există o supărare mare, inclusiv despre faptul că Nicuşor Dan, din nou, într-un fel, a pus partidul în faţa unui fapt împlinit. Dar încă o dată, aşa cum a spus şi Elena Lasconi, nu este vremea pentru orgolii, nu este vremea pentru jocuri tactice, ci noi vom lua decizia. Şi Elena Lasconi va lua decizia cea mai bună pentru această ţară. Important este ca România să rămână pe o cale pro-europeană, dar în acelaşi timp să avem o conducere a acestei ţări care îşi asumă reformele pe care românii le aşteaptă de mult timp”, a mai declarat Fritz.

Întrebat care este opinia lui legată de invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Fritz a spus că acest lucru a fost necesar şi că este un semn că ”democraţia noastră se poate apăra”.

Citește și
elena lasconi
Elena Lasconi, explicații despre decizia BEC împotriva lui Călin Georgescu: Problema, într-o „anexă”

Eu, personal, cred că invalidarea unui candidat care are un program politic vădit anticonstituţional a fost necesară şi este un semn că democraţia noastră se poate apăra. În acelaşi timp există discuţii care ar fi fost sau care este calea juridică cea mai potrivită pentru a ajunge la această invalidare. Dacă BEC ar fi trebuit să facă doar o verificare formală a dosarului şi invalidarea pe fond să fie la... Acolo există opinii diferite, aţi văzut că şi eu... consider că BEC trebuie să se rezume la partea strict formală, dar politic şi pe fond, încă o dată cred că este corect ca noi să ne apărăm împotriva unui om care clar are alte interese decât interesele ţării şi care a refuzat să joace după regulile democraţiei noastre”, a mai afirmat Fritz.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
De ce a votat USR pentru validarea candidaturii lui Călin Georgescu. Explicația Elenei Lasconi
De ce a votat USR pentru validarea candidaturii lui Călin Georgescu. Explicația Elenei Lasconi

10 dintre cei 14 membri ai Biroului Electoral Central au votat pentru invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Doar reprezentanții AUR, SOS Romania, POT și cel al USR au votat în favoarea acesteia.

Elena Lasconi, explicații despre decizia BEC împotriva lui Călin Georgescu: Problema, într-o „anexă”
Elena Lasconi, explicații despre decizia BEC împotriva lui Călin Georgescu: Problema, într-o „anexă”

Elena Lasconi a încercat să explice respingerea candidaturii lui Călin Georgescu. Președinta USR a vorbit despre o anexă cu diferențe de sume în declarația de avere.

Crin Antonescu a primit asigurări că nu va fi înlocuit cu Ilie Bolojan. Ultimatumul Elenei Lasconi a expirat
Crin Antonescu a primit asigurări că nu va fi înlocuit cu Ilie Bolojan. Ultimatumul Elenei Lasconi a expirat

Cu o zi înainte să se înscrie oficial în cursa pentru Cotroceni, Crin Antonescu a primit din nou asigurări din tabăra PNL că nu va fi înlocuit cu Ilie Bolojan.

Crin Antonescu îi răspunde Elenei Lasconi: „Îi mulţumesc că mă consideră înţelept, nu mă retrag”
Crin Antonescu îi răspunde Elenei Lasconi: „Îi mulţumesc că mă consideră înţelept, nu mă retrag”

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, răspunde solicitării liderului USR, Elena Lasconi, privind retragerea din cursă.

Sondaj Verifield, comandat de coaliția PSD-PNL: Crin Antonescu ar ieși pe locul 2, după Călin Georgescu
Sondaj Verifield, comandat de coaliția PSD-PNL: Crin Antonescu ar ieși pe locul 2, după Călin Georgescu

Elena Lasconi l-a anunțat pe Marcel Ciolacu, într-o întâlnire pe care au avut-o la Guvern, că este dispusă să renunțe la candidatura pentru prezidențiale. 

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.