Viorica Dăncilă: Nu e normal ca președintele să nu ”revoace”

×
Codul embed a fost copiat

Vicepremierul Paul Stănescu și-a dat demisia de la Ministerul Dezvoltării, în plin scandal între Guvern și Președinție.

Social-democrații au propus de săptămâna trecută remanierea Executivului, dar șeful statului a amânat desemnarea noilor miniștri după 1 decembrie. PSD se gândește să-l reclame din nou pe Klaus Iohannis la Curtea Constituțională.

Paul Stănescu a lipsit de la şedinţa conducerii de partid, dar şi-a dus demisia la sediul Guvernului.

Paul Stănescu: "Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil și implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun!"

Gestul era aşteptat însă de câteva zile de conducerea PSD. Remanierea lui Stănescu a fost decisă lunea trecută, odată cu cea a ministrului Transporturilor, Lucian Șova. În locul lor, la Ministerul Dezvoltării şi la Transporturi au fost propuşi Ilan Laufer, respectiv Olguța Vasilescu. Pentru că şeful statului i-a respins, iar titularii au rămas în funcţii, social-democraţii le-au cerut demisiile.

Citește și
mihai tudose
Tudose despre situația lui Stănescu: "Şi eu am fost bun câteodată, după aceea eram securist"

Viorica Dăncilă: "Am discutat cu domnul Paul Stănescu despre demisie, i-am solicitat, nu a vrut să-şi dea demisia. Cert e că nu e normal ca preşedintele să nu revoace, să nu revoce, şi să numesc imediat un ministru."

Liderii PSD l-au invitat la şedinţă şi pe ministrul Justiţiei, pentru a vedea dacă îl pot reclama din nou pe Klaus Iohannis la Curtea Constituţională.

Liviu Dragnea: "Preşedintele României trebuia să procedeze imediat respectând principiul loialităţii instituţionale, să procedeze la revocarea celor doi miniştri şi la numirea celor doi. A amânat nejustificat decizia. Luni o să avem în discuție, în partid şi în coaliţie, şi luni, cel mai târziu marţi, nu o să aşteptăm la nesfârşit."

Chiar dacă preşedintele ar putea fi reclamat din nou la Curtea Constituţională, social-democraţii au anunţat că nu intenţionează să îl suspende.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Paul Stănescu, prima reacție după ce și-a anunțat demisia: „Noi, ca partid, ne ducem în jos”
Paul Stănescu, prima reacție după ce și-a anunțat demisia: „Noi, ca partid, ne ducem în jos”

Paul Stănescu a vorbit, luni seara, despre decizia sa de a demisiona din funcția de Ministrul al Dezvoltării Regionale și vicepremier.

Tudose despre situația lui Stănescu:
Tudose despre situația lui Stănescu: "Şi eu am fost bun câteodată, după aceea eram securist"

Mihai Tudose a declarat luni că s-a pronunţat împotriva revocării lui Paul Stănescu din funcţia de ministru al Dezvoltării, adăugând că şi lui i s-a spus câteodată că este "bun", apoi "securist", după care a fost "reevaluat", relatează Agerpres.

Paul Stănescu a demisionat din Guvernul Dăncilă: ”Sunt un om de onoare”
Paul Stănescu a demisionat din Guvernul Dăncilă: ”Sunt un om de onoare”

Paul Stănescu a anunțat luni că a demisionat din Guvernul Dăncilă, unde ocupa funcția de vicepremier și de ministru al Dezvoltării Regionale.

Viorica Dăncilă: ”I-am cerut lui Paul Stănescu demisia, nu a vrut să și-o dea”
Viorica Dăncilă: ”I-am cerut lui Paul Stănescu demisia, nu a vrut să și-o dea”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că i-a cerut vicepremierului Paul Stănescu să demisioneze din guvern, dar acesta ”nu a dorit să-și dea demisia”.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Doi medici sunt audiați în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.