Ce au discutat Dăncilă și Carmen Dan după ce Iohannis a cerut demisia șefei MAI

×
Codul embed a fost copiat

Șefa guvernului, Viorica Dăncilă, s-a întâlnit miercuri seară cu ministrul de Interne, Carmen Dan, la Palatul Victoria.

A fost o discuţie care a avut loc la puţin timp după solicitarea preşedintelui Iohannis prin care cerea demisia lui Carmen Dan şi a lui Teodor Meleșcanu.

Potrivit unor surse din Guvern, discuţia nu ar fi vizat o eventuală demisie, ci s-ar fi referit la teme aflate pe agenda ședinței de guvern de joi şi la teme legate de organizarea vizitei Papei în România.

Pe de altă parte, alte surse politice din cadrul PSD vorbesc despre faptul că premierul îşi doreşte o remaniere mai largă a cabinetului său, remaniere care îi include şi pe cei doi. De asemenea, aceleaşi surse spun că în cadrul şedinţei de partid, Viorica Dăncilă ar fi vorbit despre o eliminare a oamenilor apropiaţi lui Liviu Dragnea. Este vorba despre Darius Vâlcov şi Anca Alexandrescu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Carmen Dan
Sindicaliștii din Poliție îi cer demisia lui Carmen Dan: ”Ne-ai trimis în patrulare în coșciuge”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Iohannis cere ”demiterea imediată” a miniștrilor Meleșcanu și Dan pentru organizarea votului din 26 mai
Iohannis cere ”demiterea imediată” a miniștrilor Meleșcanu și Dan pentru organizarea votului din 26 mai

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, demisia imediată a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu și a anunţat înfiinţarea unei comisii mixte la istraţia prezidenţială pentru rezolvarea problemelor de la vot.

Sindicaliștii din Poliție îi cer demisia lui Carmen Dan: ”Ne-ai trimis în patrulare în coșciuge”
Sindicaliștii din Poliție îi cer demisia lui Carmen Dan: ”Ne-ai trimis în patrulare în coșciuge”

Bogdan Bănică, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, a postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care îi cere ministrulu Carmen Dan ”să plece acasă”.

Cele 2 tabere care se luptă pentru conducerea PSD. Carmen Dan și Vâlcov, dați la o parte
Cele 2 tabere care se luptă pentru conducerea PSD. Carmen Dan și Vâlcov, dați la o parte

În timp ce Liviu Dragnea a primit marți, la mic dejun, marmeladă şi ceai, în PSD, partidul pe care l-a condus cu o mână de fier, se formează taberele pentru preluarea puterii.

Recomandări
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Președintele României, Nicușor Dan, susține, miercuri, prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.