Vlad Gheorghe (USR), protestatar bătut pe 10 august, și-a preluat mandatul de europarlamentar

Vlad Gheorghe (USR)

Vlad Gheorghe (USR), jurist, specializat în drept istrativ-fiscal, fonduri europene și achiziții publice, și-a preluat mandatul de europarlamentar.

Acesta este una dintre cele mai cunoscute victime ale violențelor din data de 10 august 2018. Imaginile în care Vlad Gheorghe stă cu mâinile ridicate, în timp ce un jandarm îl lovește cu bastonul până îl doboară, au șocat întreaga țară.

După acel moment, Vlad Gheorghe spune că a decis să se implice în apărarea statului de drept ca jurist și cetățean activ, așa că a candidat în cursa internă pentru un loc pe lista partidului pentru europarlamentare, iar după votul colegilor și al românilor a preluat mandatul de europarlamentar.

„La nivelul Uniunii avem Parchetul European condus de doamna Kovesi, dar e nevoie și de un cod penal european prin care să sprijinim activitatea, iar acesta este unul dintre obiectivele mele - reglementări unitare în statele membre pentru combaterea corupției. 

Sunt membru în Comisia pentru bugete a PE și e cu atât mai important ca România să aibă cât mai mulți reprezentanți în această comisie, mai ales acum, când ne confruntăm cu pandemia de coronavirus și efectele ei. Eu am experiență de ani buni în fonduri europene, achiziții publice și voi lucra ca banii europeni care ajung în România sa fie cât de mulți posibil și alocați acolo unde este nevoie de ei: în infrastructură, sănătate, educație, locuri de muncă. Dar degeaba putem accesa până la 80 de miliarde în următorii ani dacă permitem să fie iar risipiți din cauza corupției. 

Citește și
Nicusor Dan
Nicuşor Dan, despre tăierea subvenţiilor partidelor: Eu sunt pentru, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo

Mai mult, cu alegerile care se apropie, aș vrea să nu uităm cozile la votul din diaspora - românii și toți cetățenii europeni merită să își exercite acest drept fundamental în cele mai bune condiții, deci e nevoie soluții pentru vot prin corespondență, vot electronic și digitalizarea procesului electoral - un alt obiectiv. Eu sunt bucureștean și știm cu toții că în ultimii ani, apa caldă și căldura nu au fost priorități ale primăriei, dar iepurașii de plastic și pomenile electorale, da.

Participarea cetățenilor la deciziile care îi privesc la nivel local, inclusiv bugetarea participativă trebuie să devină o regulă la nivelul României și al UE, iar acesta este al treilea obiectiv pentru mine. Cred cu tărie că românii merită infrastructură, educație, sănătate, un trai cu-adevărat european și o țară ca afară. Le vom avea doar când vom scoate din rădăcini corupția, cu toată caracatița ei. De la Bruxelles voi continua și sprijini această luptă pe toate căile posibile”, a declarat Vlad Gheorghe pentru Știrile PRO TV.

Vlad Gheorghe a fost din 2016 membru al echipei juridice USR din Parlamentul României.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Nicuşor Dan, despre tăierea subvenţiilor partidelor: Eu sunt pentru, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo
Nicuşor Dan, despre tăierea subvenţiilor partidelor: Eu sunt pentru, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre tăierea subvenţiilor partidelor, că el este pentru, şi pentru a discuta unde pot să meargă banii aştia, dar sumele cele mai mari nu sunt acolo, şi că vorbim de 30 de miliarde de lei.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.

Traian Băsescu: „Cred că domnii Nicu şi Marcel trebuie să răspundă în faţa legii. Oricum, poporul plăteşte”
Traian Băsescu: „Cred că domnii Nicu şi Marcel trebuie să răspundă în faţa legii. Oricum, poporul plăteşte”

Traian Băsescu a publicat pe Facebook un mesaj dur în care critică gestionarea bugetului de stat de către guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.