Asociația „Dăruiește Viață” a demarat o nouă campanie pentru construirea unei secții ATI la Piatra Neamț

×
Codul embed a fost copiat

Un exemplu de oameni care s-au pus în slujba binelui vine acum de la Asociația „Dăruiește Viață”, care a demarat o nouă campanie pentru construirea unei secții de terapie intensivă la Piatra Neamț, în locul celei care a ars luna trecută.

În urma incediului și-au pierdut viața 15 oameni. Secția va functiona într-un spital modular, asemeni celui pe care Asociația l-a construit la Elias pentru tratarea pacientilor infectați cu Sars-Cov-2.

În seara zilei de 14 noiembrie, secţia de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean Neamţ, în care erau conectaţi la aparate pacienţi infectaţi cu Sars-Cov-2, s-a aprins. Opt oameni au murit pe loc, iar alţi şapte au murit în zilele care au urmat.

Această tragedie ne-a arătat încă o dată cât de fragil este sistemul nostru de sănătate. Spitalul, cu 800 de paturi, are nevoie acum de o nouă secţie ATI.

Carmen Uscatu, preşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”: „Secţia de terapie intensivă este esenţială. Acolo sunt toţi pacienţii care se află între viaţă şi moarte. Fără o secţie de terapie intensivă un spital nu poate funcțtiona”.

Citește și
Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață”, din donațiile românilor
Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață” din donații

Aşa va arăta noua secţie de terapie intensivă, construită într-un spital modular.

Oana Gheorghiu, vicepreşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”: „Va avea un spital modular de 18 locuri, cu absolut toate instalaţiile necesare unei secţii de terapie intensivă”.

Lucrările şi dotările vor costa 2 milioane de euro, iar Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” îşi propune ca în luna aprilie să primească pacienţi în noua secţie. Puteţi fi parte din această poveste cu 2 euro pe lună dacă trimiteţi un sms la 8826 cu textul „Neamţ”.

Carmen Uscatu, preşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Viaţa”: „Este vorba de solidaritate, pentru că în situaţia în care se afla spitalul de la Piatra Neamţ s-ar putea afla oricând orice spital din ţară”.

În primăvară, tot din donaţii, Asociaţia a construit un spital modular pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu Sars-Cov-2. „Dăruieşte Viaţă” ridică şi primul spital de oncologie pediatrică din România. Lucrările sunt în toi. Firmele au posibilitatea acum, la final de an, să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit pentru a susţine proiectele Asociaţiei. Pe www.daruiesteviata.ro aflaţi cum puteţi să ajutaţi.

Zilele acestea am văzut la Ştirile ProTv mulţi oameni care fac bine şi nu-i uită pe cei aflaţi în suferinţă. Acum, de sărbători, descoperim bucuria de a dărui. Păstraţi această bucurie şi în restul anului. E nevoie de solidaritatea şi implicarea noastră pentru a schimba faţa lucrurilor care ne înconjoară. Nu uitaţi că atunci când facem bine, ne facem bine.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars

Asociația Dăruiește Viață va construi un spital modular de terapie intensivă la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars în tragedia soldată cu 15 morți.

Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață” din donații
Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață” din donații

Primul spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice de la noi este aproape gata. Este ridicat în București de Asociația „Dăruiește Viață”, cu banii adunați de la peste 350.000 de români și mai bine de 4.000 de firme.

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.