Când vom avea primul Spital de Stomatologie. Nu toți vor beneficia de servicii gratuite

×
Codul embed a fost copiat

În Sectorul 4 din Capitală ar urma să fie construit primul Spital Universitar de Stomatologie din ţară, anunţă autorităţile locale.

Vor mai trece, însă, cel puţin trei ani până când pacienţii vor putea fi trataţi acolo şi, oricum, numai cei din sector şi cu venituri mici ar urma să beneficieze de tratamente gratuite.

Costurile totale pentru noul spital de stomatologie se ridică la 10 milioane de euro. Clinica ar urma să aibă aproape 5000 de mp, 65 de cabinete şi săli de operaţie, unde se vor forma şi studenţii de la UMF Carol Davila.

Lucrările ar urma să înceapă în octombrie şi se vor încheia în principiu peste cel mult trei ani, adică exact câţi au trecut de când a fost prima dată anunţat acest proiect.

Aici ar urma să fie trataţi gratuit copiii şi cei cu venituri mici din Sectorul 4 şi toţi cei care vor avea nevoie de servicii de urgenţă. Acum, stomatologia din România este mai mult privată.

Citește și
Dentist
De ce este important să consultăm o a doua opinie în cazul unor lucrări stomatologice

Pentru anul acesta, statul a fost alocat doar 100 de milioane de lei pentru aceste tratamente, în condiţiile în care piaţa serviciilor stomatologice se ridică la 1,3 miliarde de lei. Iar plafoanele pentru medici sunt ridicol de mici.

Mai puţin de 15% din totalul medicilor din ţară au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aceştia pot face tratamente decontate de stat de cel mult 2.500 de lei pe lună. Asta înseamnă două proteze, de exemplu, sau un implant, aşa că multe ori banii ajung doar pentru un singur pacient.

Ecaterina Ionescu, Colegiul Medicilor Stomatologi: „De aici rezultă multe dezavantaje, atât pentru medici, cât şi pentru populaţie. Nu ştiu cât de mult îşi permit oamenii din România să se adreseze serviciilor private.”

Bilal Takozli, medic: „Suntem vestiţi că ajungem la medic în ultimul moment, atunci când doare şi atunci când e prea târziu. Când trebuie să extragem, când deja tratamentele sunt foarte scumpe. Dacă statul ar acorda pentru prevenţie mai mult decât pentru tratamente, nu am mai avea problemele acestea, pentru că toate ar fi luate din prima: controale, detartraj, mici obturaţii, periaje.”

Descurajaţi de costurile mari ale tratamentelor stomatologice, 40% dintre români nu au ajuns nici măcar o dată în viaţa la dentist, potrivit unui studiu recent.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite
Pericolul la care ne expunem dacă nu folosim produsele de igienă dentară potrivite

Gândiţi-vă la un obiect din inox. E uşor de zgâriat cu produse abrazive - fizice ori chimice - şi imposibil de refăcut.

De ce este important să consultăm o a doua opinie în cazul unor lucrări stomatologice
De ce este important să consultăm o a doua opinie în cazul unor lucrări stomatologice

A doua opinie este extrem de importantă, mai ales dacă vorbim despre boli grave. Abordarea este valabilă însă şi în stomatologie, înainte de lucrări de amploare. Aşa se intamla peste tot în Europa de vest şi în Statele Unite.

Servicii stomatologice gratuite pentru persoane asistate social. Medicii fac voluntariat
Servicii stomatologice gratuite pentru persoane asistate social. Medicii fac voluntariat

Un centru stomatologic pentru persoanele asistate social a fost deschis luni, la Galaţi.

Copiii din România nu mai ştiu să se spele pe dinţi. Metoda folosită înainte de '89
Copiii din România nu mai ştiu să se spele pe dinţi. Metoda folosită înainte de '89

Educaţia în privinţa sănătăţii orale lipseşte aproape integral din şcoli. Iar pe canalele de informare ni se indica doar ce pasta de dinţi să alegem şi primi recomandarea de a ne peria două minute.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.