Care sunt primele simptome ale infectării cu coronavirus. Apar abia după 5 zile

×
Codul embed a fost copiat

Noi toți ar trebui să fim de acum înainte atenți la semnele care ne-ar putea arăta că am putea fi infectați.

Cel puțin cinci zile durează până la apariția primelor simptome, spun specialiștii români, care au analizat cazurile unor pacienți cu Covid-19. În primul rând, ar trebui să ne îngrijoreze febra și tusea seacă. În caz că aveți și știți că v-ați aflat într-o situație de risc de infectare, atunci ar trebui să sunați la medicul de familie, sau la 112.

Peste 90% dintre cazurile în la noi până acum au fost forme ușoare sau medii, spun specialiștii.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie: „Boala a debutat de obicei cu febră și cu tuse seacă, urmată de stare de astenie, dureri musculare, dureri articulare și la unii dintre pacienți, chiar de la debut, un sindrom digestiv cu greață, vărsături și diaree."

Aceste prime simptome apar, în general, după aproximativ cinci zile de la ul cu o persoană infectată. Mai apoi, în formele ușoare sau medii, boala se întinde până la două săptămâni. În cazurile grave însă, situația se înrăutățește după prima săptămână de la apariția primelor semne, iar boala poate dura chiar și șase săptămâni.

Citește și
romani
Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei: "Ca acasă nu-i nicăieri”

Alexandru Rafila: „Punctul critic, de obicei, apare după cinci, șase zile de la debutul simptomatologiei cu pneumonie, cu detresă respiratorie, adică dificultate în respirație, adică respirație scurtă, sacadată, senzație de sufocare, care se poate accentua."

În oricare caz însă, specialiștii români spun că la apariția simptomelor specifice infecției cu coronavirus, oamenii nu trebuie să se prezinte din proprie inițiativă la spital, ci să anunțe medicii de familie, iar dacă aceștia nu răspund, să sune la 112 și să aștepte acasă. Evoluția cazurilor din România este, în mare parte, similară cu ceea ce se întâmplă în alte țări, conform unui studiu internațional.

Potrivit studiului realizat de experții Organizației Mondiale a Sănătății și de cercetătorii chinezi ai Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor pe un număr de aproape 60.000 de bolnavi confirmați în China, s-a constatat că:

-87,9% dintre pacienți au făcut febră

-67,7% au avut tuse seacă

-38,1% o stare de oboseală accentuată

-33,4% expectorație

-18,6% insuficiență respiratorie

-14,8% dureri musculare

-13,9% dureri de gât

-13,6% dureri de cap

-11,4% frisoane

- restul alte simptome precum: vărsături, diaree, congestie nazală.

Același studiu indică faptul că peste 80% din totalul cazurilor analizate au fost forme ușoare, tratate acasă, cu simptome nesemnificative de gripă.

13,8% însă, au fost cazuri severe, care au degenerat în pneumonii și insuficiențe respiratorii, iar 4,7%, cazuri critice care au avut stopuri respiratorii, șocuri septice sau le-au cedat mai multe organe. La vremea realizării studiului, adică spre finalul lunii trecute, rata deceselor era calculată la aproximativ 2%, dar cifra este irelevantă în contextul evoluției fulminante.

Riscul de deces însă, crește pe măsură ce vârsta este mai înaintată. În plus, riscul este mai mare la pacienții cu boli preexistente precum: afecțiuni cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice și diabet. Vestea bună ar fi că numărul îmbolnăvirilor este relativ mic în rândul copiilor, circa 2% în rândul infectaților sub 19 ani.

Având în vedere aceste date preliminare, cei care au făcut studiul au constatat următoarea evoluție a bolii: în cazurile ușoare convalescența durează aproximativ două săptămâni, iar în cazurile critice, între trei și șase săptămâni.

Timpul de la debut până la dezvoltarea unei stări severe este, în medie, de o săptămână.

Perioada medie de incubație a fost de cinci, șase zile în majoritatea cazurilor analizate, însă, experții Organizației Mondiale a Sănătății au recomandat o perioadă de până la 14 zile, deoarece au existat pacienți care au dezvoltat boala și după o zi de la presupusa infectare, dar și după 14.

S-a descoperit și că bărbații sunt mai vulnerabili în fața acestui virus, fiind mai mult de jumătate din totalul cazurilor în în China la momentul efectuării studiului. Vârstă medie a celor bolnavi este de 51 de ani, dar majoritatea cazurilor, adică 77,8%, au între 30 și 69 de ani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
743 de noi decese în Italia. Mărturii cutremurătoare din spitalele spaniole
743 de noi decese în Italia. Mărturii cutremurătoare din spitalele spaniole

Protecţia Civilă din Italia a înregistrat pentru a treia zi consecutiv o scădere a numărului de îmbolnăviri, în timp ce acela al victimelor a crescut uşor faţă de luni.

Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei:
Zeci de mii de români revin din zonele roşii ale Europei: "Ca acasă nu-i nicăieri”

Românii continuă să se întoarcă acasă, în valuri. Zeci de mii de conaționali au fost nevoiți să plece din zona roșie a Europei și vin la familiile lor.

Semnalul de alarmă privind
Semnalul de alarmă privind "tratamentele împotriva coronavirusului" de la Agenția Europeană pentru Medicamente

Agenţia Europeană pentru Medicamente a avertizat, marţi, consumatorii cu privire la medicamentele falsificate, care provin de la farmaciile online neautorizate, pe fondul răspândirii noului coronavirus, informează AFP, citată de Agerpres.

1,3 miliarde de oameni vor intra în izolare în India
1,3 miliarde de oameni vor intra în izolare în India

Numărul oamenilor izolați din cauza coronavirus în întreaga lume s-a dublat și se apropie de 3 miliarde

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.