Ce produse de pe piață au în compoziție o cantitate mare de zahăr și la ce trebuie să fim atenți.

×
Codul embed a fost copiat

Deși ne imaginăm că doar dulciurile conțin zahăr, specialiștii ne recomandă să fim foarte atenți la etichete.

Mezelurile, conservele și sosurile pe care le folosim, pentru a da gust mâncării sunt doar câteva dintre produsele care au în compoziție o cantitate mare de zahăr. Combinate cu alte alimente, cantitatea de care corpul nostru are nevoie într-o zi poate fi ușor depășită, spun nutriționiștii.

Deși produsele pe care le cumpărăm conțin zahăr în limitele ise, atunci când le mâncăm împreună putem depăși cantitatea de zahăr pe care ar trebui să o consumăm într-o singură zi. Potrivit nutriționiștilor, la un adult, aceasta nu ar trebui să depășească 25 de grame, ceea ce înseamnă maximum cinci lingurițe.

Dacă dorim să ne facem două sandvișuri și nu alegem produsele potrivite, această cantitate este depășită.

Pâine, brânză topită, bacon sau parizer de pui și ketchup sau maioneză sunt câteva ingrediente pe care le folosim atunci când vrem să facem o gustare. Fiecare ingredient în parte are însă o cantitate mare de zahăr. De exemplu, cele patru felii de pâine care însumează aproape 100 de grame, pot conține, în funcție de firma producătoare, chiar și 7 grame de zahăr, adică o linguriță. La care adăugăm zahărul din celelalte produse.

Citește și
Cele mai dulce mituri, spulberate. Zahărul brun este la fel de dăunător, mierea se comportă identic în organism
Cele mai dulci mituri, spulberate. Zahărul brun este la fel de dăunător, mierea se comportă identic în organism

Mihaela Posea, medic specialist diabet nutriție, boli metabolice: „Dacă acel sandviș îl facem cu produse de tip mezel, chiar dacă este șuncă presată slabă, mușchi file slab, putem să găsim zahăr în compoziția lor și în funcție de fiecare producător mai putem adăuga una-două lingurițe de zahăr. Deci ne-am dus deja la trei patru lingurițe. În conservele de pate, în compoziția lor, pe etichete, o să găsim zahăr. Cel puțin la nivelul țării noastre din câte știu eu depășim de cel puțin trei ori recomandările, la zahăr e posibil să fie chiar și de mai multe ori”.

Recomandarea specialiștilor este să fim atenți de fiecare dată la cantitatea trecută pe etichete.

Sorin Mierlea, președintele InfoCons: „Ingredintele sunt în ordine descrescătoare. Primul ingredient e în cantitatea cea mai mare, ultimul în cantitatea cea mai mică și dacă vrem să luăm ketchup, dacă primul ingredient nu sunt roșiile, e o problemă. Ca și cum dacă vrem să cumpărăm crenvurști și primul ingredient nu e carnea, e o problemă, la ciocolată dacă primul ingredient nu e cacao, e o problemă”.

Potrivit InfoCons, aproximativ 30% dintre produsele de pe piață au o cantitate mare de zahăr, ori aditivii sunt în limitele de sus.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Diabetul nu doare. Boala cu care te poți trezi fără să simți nimic - cum poți să îl previi
Diabetul nu doare. Boala cu care te poți trezi fără să simți nimic - cum poți să îl previi

Ce înseamnă glicemie mare? Înseamnă mult zahăr dizolvat în sânge. La o cantitate mare, proteinele din care este construit organismul uman se … zaharisesc.

Cele mai dulci mituri, spulberate. Zahărul brun este la fel de dăunător, mierea se comportă identic în organism
Cele mai dulci mituri, spulberate. Zahărul brun este la fel de dăunător, mierea se comportă identic în organism

Există un zahăr sănătos și unul nesănătos? Ce diferență este între zahărul alb și cel brun? E mai bine să înlocuim zahărul cu mierea? Răspunsurile le aflăm imediat de la Doctor de bine.

Nu doar zahărul produce carii. Ce alte alimente favorizează deteriorarea dinților
Nu doar zahărul produce carii. Ce alte alimente favorizează deteriorarea dinților

Fructele şi legumele, adică alimentele crocante, ne hrănesc, dar nu doar atât. Ele ne ajută să facem mai puţine carii, în special în prima parte a vieţii.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.