Cum îți faci acasă o mască de protecție. Medicii spun că protejează în mare măsură

×
Codul embed a fost copiat

Purtarea măștilor de protecție devine o măsură tot mai recomandată de medicii din Europa și din întreaga lume.

Cehia a obligat oamenii care ies în spațiul public să poarte măști de protecție. Orice fel de măști, în funcție de posibilitățile fiecăruia.

Autoritățile de acolo spun că datorită acestei măsuri au reușit să țină în frâu numărul de îmbolnăviri, iar țara nu a trecut de pragul de 40 de decese.

În lipsa măștilor chirurgicale, care acum sunt trimise în primul rând în spitale, medicii spun că orice tip de material, pus în mai multe straturi, stopează răspândirea virusului.

Foarte mulţi oameni sunt deja bolnavi fără să ştie, pentru că nu au niciun fel de simptome. Specialiştii spun că, dacă tot mai mulţi dintre noi am purta măşti, s-au bloca numeroase surse de răspândire a virusului, mai ales în cazul celor care muncesc.

Citește și
medici
Cum se adaptează sistemul sanitar, în condițiile în care numărul bolnavilor crește agravant

Tot mai multe ţări încep să-i oblige pe locuitori să poarte măşti. Oficialii de la Viena au anunțat că toţi austriecii vor fi obligați să poarte măşti când sunt la cumpărături.

Slovacii şi Cehii au luat-o înaintea lor și au anunțat încă de săptămâna trecută purtarea obligatorie a măştii sanitare sau a unui mijloc de protecție care să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care ies în spaţiul public. Prin campanii, i-au convins pe oameni să îşi creeze propriile măşti, în lipsa celor sanitare.

Cu primele cazuri de covid 19 confirmate pe 5 martie, Cehia nu a înregistrat până acum mai mult de 39 de decese.

Cum peste tot în lume măştile chirurgicale sunt trimise medicilor în spitale, oamenii au găsit soluţii alternative. Pe platformele online au apărut sute de videoclipuri în care oamenii se filmează pas cu pas făcându-şi propria mască.

Cei care nu au aţă şi ac în casă, sunt învăţaţi cum să îşi facă o mască dintr-o eşarfă împăturită şi două elastice. Părerea medicilor români despre aceasta metodă este că protejează într-o mare măsură.

Şi medicii români care lucrează în Italia îi sfătuiesc pe oameni să găsească metode să îşi projeze fața, dacă trebuie să iasă din casă şi nu au măşti chirurgicale.

Florin Puflea, anestezist ATI la Verona: "Dacă dumneavoastră ieşiţi puteţi să folisiti şi un fular pt că nu aveţi direct pu pers pozitive.''

În Marea Britanie, medicii rezidenţi îi învaţă online pe pensionari cum să impovizeze acasă măşti de protecţie.

Şi în Germania, orașul Jena este prima localitate unde masca a devenit echipament de protecție obligatoriu pentru toți locuitorii.

Aceeaşi măsură s-a luat şi în Israel, o ţară cu peste 6 mii de cazuri confirmate dar un număr de decese mult mai mic decât la noi, 26. Şi autorităţile de la Sofia au anunțat o măsură similară.

La CNN şi la televiziunile din Slovacia, prezentatorii au început să poarte măşti în direct în studio-uri. Între timp, în Bucureşti, angajaţii unui restaurant cu specific vietnamez, închis acum, cos măşti şi le dăruiesc gratis trecătorilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Numărul cadrelor medicale infectate cu Covid-19 este în creștere
Numărul cadrelor medicale infectate cu Covid-19 este în creștere

Doctorii și personalul medical care tratează pacientii cu coronavirus ar putea primi până la 500 de euro, bonus la salariu, a anuntat joi președintele Klaus Iohannis.

Cum se adaptează sistemul sanitar, în condițiile în care numărul bolnavilor crește agravant
Cum se adaptează sistemul sanitar, în condițiile în care numărul bolnavilor crește agravant

Sistemul sanitar românesc este obligat să se adapteze în viteză, pe măsură ce numărul bolnavilor de coronavirus crește amețitor.

Cum își protejează alte țări medicii de infectare. Explicațiile unor doctori români din străinătate
Cum își protejează alte țări medicii de infectare. Explicațiile unor doctori români din străinătate

Nici sistemele medicale din cele mai puternice și bogate țări ale Europei nu au fost pregătite pentru o pandemie de coronavirus.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 2 aprilie. Peste 1.000.000 de cazuri la nivel mondial
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 2 aprilie. Peste 1.000.000 de cazuri la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 2 aprilie. Sunt peste 1.000.000 de cazuri de infectare cu coronavirus la nivel global și mai mult de 50.000 de decese.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.