DOCUMENT. Prospectul vaccinului anti-COVID-19, tradus în limba română

prospect vaccin anti-COVID
Getty

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a publicat prospectul tradus în limba română la vaccinul anti-COVID, care a ajuns vineri în țară.

Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au intrat vineri în ţară prin Vama Nădlac 2. Sâmbătă, 26 decembrie, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07:00.

Prospectul complet al vaccinului anticoronavirus a fost publicat pe site-ul Agenţiei Europene a Medicamentului. Acesta este disponibil, tradus în limba română, la finalul articolului.

Denumirea comercială a acestuia este Comirnaty concentrat pentru dispersie injectabilă - Vaccin de tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate) şi este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea COVID-19 cauzat de virusul SARS-CoV-2, la persoane cu vârsta de 16 ani şi peste.

Comirnaty se istrează intramuscular după diluare, sub forma unei scheme cu 2 doze (a câte 0,3 ml), la o distanţă de cel puţin 21 zile una de alta.

Citește și
vaccin
Cine va fi prima persoană vaccinată anti-COVID în România. Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiţă

Reacţiile adverse frecvente observate în timpul studiilor clinice sunt cefalee, durere localizată la articulaţii, dureri musculare, durere la nivelul locului de istrare a injecţiei şi tumefiere la nivelul locului de istrare a injecţiei fatigabilitate, frisoane, iar după a doua doză de vaccin a fost observată o frecvenţă mai mare a febrei.

Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva coronavirusului. Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în fiecare săptămână vor ajunge 140.000 - 150.000 de doze în România.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns în România. Arafat: ”Asistăm la un moment istoric”
Primele doze de vaccin anti-Covid au ajuns în România. Arafat: ”Asistăm la un moment istoric”

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-Covid au ajuns astăzi în România, chiar în ziua de Crăciun, fiind aduse cu un camion special care a trecut prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Cine va fi prima persoană vaccinată anti-COVID în România. Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiţă
Cine va fi prima persoană vaccinată anti-COVID în România. Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiţă

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că în cadrul strategiei de vaccinare există trei etape şi a arătat că prima persoană vaccinată va fi din rândul personalului medical.

Dr. Gheorghiță: ”În fiecare săptămână vor ajunge circa 140.000 - 150.000 de doze în România
Dr. Gheorghiță: ”În fiecare săptămână vor ajunge circa 140.000 - 150.000 de doze în România"

Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri că se estimează că a doua tranşă de vaccin va sosi în România pe 28 decembrie.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.