Dr. Gheorghiță anunță că s-ar putea introduce și doza 4 de vaccin anti Covid-19

valeriu gheorghita
Inquam/ Octav Ganea

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că pentru persoanele cu răspuns imun scăzut va fi recomandată o schemă de vaccinare anti-COVID cu trei doze iniţial, la care se adaugă şi un rapel la cel puţin şase luni.

Este vorba despre seruri de la Pfizer şi de la Moderna.

“Ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat cele două recomandări pentru istrarea, fie de o doză suplimentară de vaccin în cadrul primei scheme pentru persoanele imunodeprimate, care va cuprinde atât vaccinul de la compania Biontech/ Pfizer, cât şi vaccinul de la compania Moderna, ceea ce înseamnă că vom avea o schemă de trei doze iniţial plus, la un moment dat, un rapel la minim şase luni de la schema iniţială, iar la persoanele care au un răspuns imun normal, persoanele imunocompetente, vor avea schema de două doze la prima vaccinare şi un rapel după minim şase luni aşa cum se recomandă în momentul de faţă, acea doză Booster care ştim a fost deja demarată în România din data de 28 septembrie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

El a precizat că doza suplimentară se istrează la 28 de zile.

“Această doză suplimentară, în cadrul schemei iniţiale, care se recomandă persoanelor cu răspuns imun scăzut, se istrează la 28 de zile, atât pentru vaccinul de la compania Biotech/Pfizer, cât şi pentru vaccinul de la compania Moderna. În momentul de faţă noi am consultat comisiile de specialitate de la Ministerul Sănătăţii şi avem deja o centralizare a categoriilor de pacienţi care pot beneficia de trei doze de vaccin încă de la prima schemă”, a afirmat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Citește și
Vaccin
Motivul pentru care persoanele vulnerabile trebuie să facă a treia doză. Explicația lui Răzvan Cherecheș

El a menţionat că persoanele care au nevoie de o schemă de vaccinare cu trei doze vor primi această recomandare din partea unui medic specialist sau a unui medic care supraveghează anumite afecţiuni.

“Mâine vom avea o întâlnire în cadrul grupurilor de lucru CNCAV, unde vom definitiva aceste categorii de pacienţi care pot să beneficieze de trei doze de vaccin atât de la compania Biontech/ Pfizer, cât şi de la compania Moderna, se va face ulterior o informare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România şi ulterior vor fi informaţi profesioniştii din domeniul sănătăţii tocmai pentru a cunoaşte care vor fi indicaţiile pentru trei doze de vaccin de la prima schemă aşa încât persoanele care vor eligibile pentru trei doze în cadrul primei scheme de vaccinare, vor primi recomandare de la medicul specialist, fie medicul care supraveghează starea post transplant a unui pacient, fie medicul care supraveghează o anumită afecţiune oncologică, pacienţii se vor prezenta la centrele de vaccinare cu această recomandare şi vor primi o schemă de vaccinare cu trei doze”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Doza a treia de vaccin, recomandată persoanelor cu sistem imunitar grav slăbit. Anunțul EMA
Doza a treia de vaccin, recomandată persoanelor cu sistem imunitar grav slăbit. Anunțul EMA

Agenția Europeană a Medicamentului a emis recomandări privind dozele suplimentare și dozele booster de vaccin Pfizer și dozele suplimentare de ser Moderna.

Motivul pentru care persoanele vulnerabile trebuie să facă a treia doză. Explicația lui Răzvan Cherecheș
Motivul pentru care persoanele vulnerabile trebuie să facă a treia doză. Explicația lui Răzvan Cherecheș

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș recomandă vaccinarea cu doza a treia pentru persoanele vulnerabile, de peste 65 de ani, dând ca exemplu Israelul, stat în care valul patru nu mai reprezintă, momentan, o amenințare.

Românii s-au întors la centrele de vaccinare. „M-am vaccinat pentru că aşa trebuie. Aşa se întâmplă şi în restul lumii”
Românii s-au întors la centrele de vaccinare. „M-am vaccinat pentru că aşa trebuie. Aşa se întâmplă şi în restul lumii”

În faţa noilor restricţii care vor intra în vigoare de la miezul nopţii, tot mai mulţi români merg să se vaccineze. Peste o sută de mii de persoane s-au vaccinat cu prima doză, numai în ultima săptămână.

Cîțu s-a vaccinat cu doza 3 anti Covid și i-a criticat pe protestatari: ”Unii sunt iresponsabili”
Cîțu s-a vaccinat cu doza 3 anti Covid și i-a criticat pe protestatari: ”Unii sunt iresponsabili”

Premierul Florin Cîţu s-a imunizat, duminică, cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti.

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. USR nu este de acord cu majorări de taxe și impozite, anunțate de PNL

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat astăzi reprezentanţii partidelor politice din Parlament, la consultări informale privind situaţia economică şi politică a ţării. ȘtirileProTV.ro vă prezintă în format LIVE TEXT cele mai importante informații ale zilei.

Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”
Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.