Gheorghiţă: COVID-19 va căpăta în viitor un caracter sezonier ca orice altă viroză respiratorie

Valeriu Gheorghiţă
Agerpres

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că infecţia cauzată de noul coronavirus va căpăta un caracter sezonier, la fel la infecţiile cauzate de alte coronavirusuri, el subliniind încă o dată importanţa vaccinării, scrie News.ro. 

"Cred că o boală prevenibilă prin vaccinare, cum este în momentul de faţă COVID-19, este trist că constaţi că sunt în continuare oameni care, din păcate, îşi pot pierde viaţa din cauza acestei boli, în condiţiile în care avem la îndemână un vaccin care este sigur, care şi-a dovedit eficienţa”, susţine medicul.
"Odată cu apariţia unor tulpini virale mutante, trecerea prin boală nu ne mai oferă protecţie semnificativă. Tocmai de aceea avem nevoie de vaccinare, pe de o parte pentru a creşte numărul de persoane care nu mai sunt receptive la boală şi pe de altă parte pentru a creşte protecţia faţă de aceste noi tulpini virale mutante. Este important să înţelegem că pandemia nu s-a terminat şi avem nevoie de consolidarea acestui tip de răspuns foarte bun din punct de vedere epidemiologic. Altfel, în perioada lunilor următoare este foarte probabil - pentru că şi această boală, COVID-19 va căpăta în viitor un caracter sezonier ca orice altă viroză respiratorie dată de infecţia cu coronavirusurile comunitare – deci se aşteaptă ca în perioada sezonului rece să avem o creştere a numărului de cazuri, cu atât mai mult cu cât numărul celor receptivi încă la această infecţie va fi mare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.

În acest context, medicul a subliniat importanţa imunizării şi protejării celor vulnerabili care vor fi, pe viitor, persoanele cele mai afectate de infecţia cu acest virus.

"Cred că o boală prevenibilă prin vaccinare, cum este în momentul de faţă COVID-19, este trist că constaţi că sunt în continuare oameni care, din păcate, îşi pot pierde viaţa din cauza acestei boli, în condiţiile în care avem la îndemână un vaccin care este sigur, care şi-a dovedit eficienţa. Sunt peste 1,5 miliarde de doze istrate la nivel global, datele sunt cât se pate de solide şi nu mai avem motive să propagăm tot felul de idei legate de siguranţa şi de eficienţa acestor vaccinuri”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 25 mai: 381 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. S-a depășit pragul de 30.000 de decese
Coronavirus România, bilanț 25 mai: 381 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. S-a depășit pragul de 30.000 de decese

Coronavirus România, bilanț 25 mai. Până astăzi, 25 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.076.154 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Tulpina indiană provoacă îngrijorare în Europa. Marea Britanie, acuzată de ascunderea unor informații esențiale
Tulpina indiană provoacă îngrijorare în Europa. Marea Britanie, acuzată de ascunderea unor informații esențiale

India a depăşit pragul de trei sute de mii de decese asociate cu SARS-COV2, devenind a treia ţară din lume care a atins acest bilanț, după Statele Unite şi Brazilia.

Scade dramatic interesul românilor pentru serul anti-COVID. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit
Scade dramatic interesul românilor pentru serul anti-COVID. Numărul celor vaccinați zilnic s-a înjumătățit

45 la sută din populația României este în prezent imunizată anti-COVID, fie prin vaccinare, fie pe cale naturală.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.