Hipoxia silențioasă, o condiție medicală care îi lasă pe bolnavii de COVID fără aer

Este vorba despre hipoxia silențioasă, o condiție medicală insuficient documentată, care îi lasă pe suferinzi fără aer, iar aceștia nici măcar nu realizează. Ajung în stare gravă la spital și de cele mai multe ori sfârșesc la terapie intensivă.

Sergiu Biriș, un tânăr antreprenor din Cluj-Napoca, în putere și fără alte probleme de sănătate, a trăit coșmarul acesta la o săptămână după ce a aflat că s-a infectat.

Sergiu Biriș: „Lucrurile s-au agravat și simțeam că nu mai am aer. Simțeam că încet, încet plămânii mei nu-mi dau aerul de care aveam nevoie și în momentul acela, într-o duminică noaptea, am decis să sun la 112 și să cer ajutorul."

Mii de români au trecut prin asta până acum. Virusul perfid reușește să macine organismul printr-un mecanism complex pe care cercetătorii nu l-au deslușit încă pe deplin.

Radu Țincu, medic primar ATI: „Pacientul nu acuză niciun fel de simptomatologie. Este, dacă vreți, o parșivitate a acestei boli, pentru că acest comportament al infecției Covid-19 îi ține pe pacienți o perioadă lungă de timp la domiciliu, fără ca aceștia să își dea seama că situația se agravează și ajung la spital, din păcate, în stare foarte gravă atunci când necesită direct internarea în secția de terapie intensivă."

Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta”: „Ei își dau seama că au o problemă, dar nu realizează și organismul. Creierul lor nu transmite semnale de panică, de atenționare, pe care altfel le-am avea cu toții, pentru că o saturație de 90, pe care am avea-o în context de orice altă patologie, ne-ar duce către camera de gardă în maximă urgență, ori ei ajung să aibă o saturație de 70-80 și abia atunci își dau seama că ceva nu se întâmplă în regulă în organismul lor."

În mod normal, un comando de celule specializate detectează lipsa oxigenului din sânge și alertează imediat creierul, care, la rândul său, transmite un semnal de alarmă tuturor organelor.

Frecvența respirației crește, pentru că nevoia de aer devine mai mare și în același timp ritmul cardiac se accelerează. Totodată, vasele sanguine periferice se dilată pentru a permite circulația lejeră a sângelui. Apar apoi senzația de oboseală, somnolență, amețelile, dar și panica. Nimic din toate acestea nu se întâmplă, însă, în cazul hipoxiei silențioase, când nivelul saturației de oxigen din sânge scade dramatic.

Sergiu Biriș: „Din momentul în care te infectezi, din păcate, începe o bătălie psihică, pentru că nu știi ce o să urmeze. E un virus nepredictibil, nu știi dacă o să te faci bine, dacă o să răspunzi la tratament, o să fie ok, n-o să fie ok?"

Radu Țincu: „Sunt pacienți care se prezintă, de cele mai multe ori, la spital, pe picioarele lor. Mulți dintre ei chiar sunt într-o stare bună, unii chiar veseli, de aceea s-a mai numit această hipoxie și „happy hipoxi”, pentru că pacientul este chiar bine dispus în contextul în care în câteva zeci de minute va ajunge în terapie intensivă."

Important, spun medicii, este că după ce au aflat că sunt infectați, oamenii să se monitorizeze cu atenție și să alerteze specialiștii la apariția oricărui semn.

Beatrice Mahler: „În mod normal trebuie să respirăm de 16-18 ori pe minut, iar o creștere a frecvenței respiratorii cu peste 25 până la 30 de respirații pe minut trebuie să fie un semnal de alarmă pentru fiecare pacient."

Indicat este însă ca pe lângă un termometru, să avem în casă și un pulsoximetru cu care să măsurăm nivelul saturației de oxigen din sânge, iar dacă vreodată acest aparat indică o valoare mai mică de 93, atunci trebuie alertat de urgență medicul. Dacă hipoxia silențioasă este detectată din timp, atunci pacientul nu va mai avea nevoie de terapie intensivă, pentru că problema poate fi rezolvată doar prin istrarea simplă de oxigen suplimentar.