Intervenţii de prelevare de ţesut osos, de la donatori în viaţă, şi un transplant osos, realizate cu succes la Târgu Mureș

×
Codul embed a fost copiat

Două intervenţii de prelevare de ţesut osos, de la donatori în viaţă, şi una de transplant osos au fost făcute cu succes la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș.

Doi bărbați, ambii cu probleme la șold, care au avut nevoie de proteze, au fost de acord să devină şi donatori.

O altă pacientă a fost beneficiara unui transplant, care o va ajuta să se deplaseze fără dureri.

Cei doi bărbați de 59 și 72 de ani, ambii din județul Mureș, au avut nevoie de proteze la şold, în urma unui diagnostic de coxartroză. Amândoi au fost de acord sa doneze ţesut osos.

Mariana Negioță, purtător de cuvânt SCJU Târgu Mureș: „Li s a prelevat capul femural drept, ulterior au fost protezaţi cu proteze totale ale articulaţiei şoldului, în cadrul Programului Naţional de protezare. Cele două capete femurale prelevate au fost pregătite în sala de operaţie şi transmise către Banca de Ţesut Colentina”.

Citește și
medici operație
Numărul intervențiilor de transplant cardiac scade de la an la an. Explicațiile medicilor

Asistent univ. dr. Pal Fodor, medic primar Ortopedie și Traumatologie: „Sunt primele intervenții de prelevare de la dontor viu. Până cum aceste capete erau distruse, acum, cu cordul pacienților, le prelevăm, le pregătim și le trimitem la banca de țesut”.

Aceste prelevări de ţesut au fost primele după re-acreditarea, în 2022, pentru activitatea de transplant de ţesuturi a Secţiei de Ortopedie a Spitalului din Târgu Mureş.

Starea pacieților este stabilă, si, după externare, vor putea să ducă o viață normală, spun medicii.

Dr. Andrei Nica, director Banca de Țesut Colentina: „În loc să arunci la coș, arunci la Banca de Țesut. Evaluat virusologic și bacteriologic și care are posibilitatea de a fi stocat al banca de țesut și apoi să poate fi transmis acolo unde este nevoie”.

Totodată, o pacientă de 59 de ani, care avea la rândul ei probleme la şold, a beneficiat de un transplant de ţesut osos.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Ajutor nesperat pentru familia unei fetițe de șase luni, diagnosticată cu o boală gravă. Are nevoie urgentă de un transplant
Ajutor nesperat pentru familia unei fetițe de șase luni, diagnosticată cu o boală gravă. Are nevoie urgentă de un transplant

Viața unei fetițe de doar șase luni din Bacău atârnă de un fir de păr. Părinţii au nevoie de ajutor financiar pentru o operaţie care trebuie făcută în Italia.

 

Numărul intervențiilor de transplant cardiac scade de la an la an. Explicațiile medicilor
Numărul intervențiilor de transplant cardiac scade de la an la an. Explicațiile medicilor

Numărul intervenţiilor de transplant cardiac a scăzut dramatic anul trecut.

Au primit o nouă șansă. Doi bărbați se pot bucura, din nou, de viață datorită unui transplant de rinichi. Cine este donatorul
Au primit o nouă șansă. Doi bărbați se pot bucura, din nou, de viață datorită unui transplant de rinichi. Cine este donatorul

Noaptea de Anul Nou a adus și șansa unei noi vieți pentru doi bărbați, care sufereau de boli grave. Amândoi au primit, prin transplant, câte un rinichi, și se pot gândi acum să-și reia munca, și mai ales să se bucure de familie.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.