Medicii de familie scapă parţial de birocraţie, ca să aibă mai mult timp pentru pacienţi

×
Codul embed a fost copiat

După protestul medicilor de familie, autorităţile promit să ia măsuri şi să le uşureze munca astfel încât ei să poată ajuta bolnavii, nu să se îngroape în hârtii.

Astfel, aceşti doctori nu vor mai completa zeci de formulare şi vor putea să plece în concediu, chiar dacă nu şi-au găsit un înlocuitor. Însă multe dintre solicitările lor au rămas deocamdată nerezolvate.

Mii de medici de familie au plătit până acum reţetele compensate pe care le-au prescis pacienţilor, pentru că nu aveau dreptul să facă acest lucru, în cazul unor afecţiuni cardiace, diabet sau tuberculoza. Autorităţile din sănătate susţin că legislaţia va fi schimbată.

Medicii de familie vor putea prescrie anumite medicamente fără teamă că vor fi puşi să le plătească la un eventual control al curţii de conturi. Iar o altă modificare reglementează faptul că bolnavii îşi vor putea ridica doctoriile de la orice farmacie din ţară, fără a mai fi nevoiţi să meargă doar la cea din localitatea de domiciului că până acum''

Laurenţiu Mihai, preşedintele CNAS: “Vorbim de revizuirea protocoalelor terapeutice. E necesară aprobarea comisiilor de specialitate în respectivelor patologii şi modificarea protocoalelor de prescriere''

Citește și
medici
Sistemul de Sănătate, în stare gravă. Medicii care au luat rezidențiatul nu sunt lăsați să muncească

În plus, medicii de familie nu vor mai fi obligaţi să completeze dosarele electronice în cazul pacienţilor care vor cere în scris că acest lucru să nu fie făcut. Iar doctorii care sunt la început de carieră vor avea la dispoziţie un an să îşi completeze lista de pacienţi şi nu doar 6 luni că până acum.

Sunt însă şi solicitări ale medicilor de familie care au rămas nerezolvate; au cerut să poată elibera concedii medicale, trimiteri şi reţete speciale electronice, dar fără succes.

Şeful CNAS spune că modalitatea de eliberare a reţetelor speciale ar trebui schimbată împreună cu Ministerul de Interne, pentru cazurile de stupefiante. Iar eliberarea unor trimiteri şi concedii medicale pe cale digitală va fi posibilă probabil în 2 ani, în urma unor proiecte cu fonduri europene.

Cât despre o finanţare suplimentară în medicină primară, Laurenţiu Mihai, preşedintele Casei Naţionale De Asigurări de Sănătate spune că ''au primit 17 % în plus, medicii de familie îşi pot lua bani şi din altă parte...''

Modificările stabilite vor intra în vigoare prin ordin al Ministrului Sănătăţii până la sfârşitul lunii martie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Criza medicilor de familie sufocă spitalele. ”Vin cu probleme care nu sunt grave”
Criza medicilor de familie sufocă spitalele. ”Vin cu probleme care nu sunt grave”

La o săptămână de când mulţi medici de familie au rămas fără contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, bolnavii sufocă unităţile de primiri urgențe şi Serviciul de Ambulanţă.

Sistemul de Sănătate, în stare gravă. Medicii care au luat rezidențiatul nu sunt lăsați să muncească
Sistemul de Sănătate, în stare gravă. Medicii care au luat rezidențiatul nu sunt lăsați să muncească

Birocrația fără leac din Sănătate şi nepăsarea autorităților au lăsat pe bară sute de medici care au promovat examenul de rezidenţiat în noiembrie.

Medicii de familie, scrisoare către Iohannis: Există riscul să nu mai poată fi asigurată asistenţa medicală
Medicii de familie, scrisoare către Iohannis: Există riscul să nu mai poată fi asigurată asistenţa medicală

Organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie au transmis, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îl informează că medicii de familie sunt în conflict deschis cu Casa CNAS şi MS pentru probleme profesionale şi financiare

2500 de medici de familie din țară NU vor mai elibera reţete. 4 milioane de pacienţi au de suferit
2500 de medici de familie din țară NU vor mai elibera reţete. 4 milioane de pacienţi au de suferit

Peste 2500 de medici de familie din toată ţara NU vor mai elibera reţete compensate şi nici nu mai oferă consulații gratuite. Din această cauză au de suferit peste 4 milioane de pacienţi.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.