Ministerul Sănătății anunță înființarea a 900 de centre de vaccinare împotriva Covid-19

Vaccin

Ministerul a anunțat, marți, înființarea a aproximativ 900 de centre de vaccinare împotriva Covid-19, în perioada următoare, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel național.

Potrivit unui comunicat, până în acest moment au fost identificate 302 centre de vaccinare în unități sanitare pentru demararea imunizării personalului medical și 597 centre, în alte spații, în afara unităților sanitare pentru etapele de vaccinare II și III, conform Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19.

În total urmează a fi înființate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel național.

Direcțiile de sănătate publică au termen ca, până în 9 decembrie 2020, să transmită informațiile finale privind identificarea spațiilor în care vor fi înființate centrele de vaccinare, dar și privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare.

Deciziile au fost luate după o videorconferință pe care conducerea Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID -19 a susținut-o cu reprezentanții direcțiilor de sănătate, pentru verificarea stadiului și a modului de organizare a centrelor de vaccinare.

Citește și
vaccin
OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva Covid-19: „Să-i lăsăm pe ei să decidă”

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Compania Bio Farma anunţă o eficacitate de până la 97% a vaccinului Sinovac împotriva Covid-19
Compania Bio Farma anunţă o eficacitate de până la 97% a vaccinului Sinovac împotriva Covid-19

Compania farmaceutică indoneziană Bio Farma a anunţat marţi că datele preliminare rezultate din studiul clinic pe care îl desfăşoară asupra vaccinului produs de compania chineză Sinovac relevă o eficacitate de până la 97%, informează Reuters.

OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva Covid-19: „Să-i lăsăm pe ei să decidă”
OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva Covid-19: „Să-i lăsăm pe ei să decidă”

Oferirea de informaţii corecte despre vaccinurile anti-Covid-19 este mult mai bună decât a-i forţa pe oameni să se imunizeze, au declarat luni oficiali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA.

Prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer. Cum se simte
Prima persoană din lume care a primit vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer. Cum se simte

Margaret Keenan, o bunică în vârstă de 90 de ani din Marea Britanie, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a istrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 în afara studiilor clinice, după autorizarea rapidă a acestuia, informează marţi Reuters.

Campania de vaccinare anti-Covid a început în Marea Britanie. Prima persoană care a primit serul Pfizer
Campania de vaccinare anti-Covid a început în Marea Britanie. Prima persoană care a primit serul Pfizer

Toți ochii sunt îndreptați marți spre Marea Britanie, acolo unde a început oficial campania de vaccinare a populației cu serul Pfizer - Biontech. În primă fază sunt vizate cadrele medicale, angajații din aziluri și bătrânii de peste 80 de ani.

Recomandări
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan, în prima conferință de presă la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Președintele României, Nicușor Dan, susține, miercuri, prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.