Nelu Tătaru: S-ar putea să ajungem într-o lună de zile să pierdem tot ce am câștigat până acum

Nelu Tataru participa la o conferință de presă la sediul Ministerului Afacerilor Interne pe tematica infectiei Covid-19
Inquam Photos / George Calin

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a condamnat, luni, atitudinea celor care "instigă" la nerespectarea măsurilor de prevenire a transmisiei virusului SARS-CoV-2, considerând că "politicul a venit prea repede peste medical", scrie Agerpres.

"Îngrijorătoare este atitudinea celor care instigă la nerespectarea acestor precauţii şi este foarte grav acest lucru. Marea masă a românilor au respectat şi au răbdat trei luni. Să ajungi de o lună de zile să îi strici toată perioada, răbdarea, suferinţa pe care a strâns-o prin a-i arăta că nu a fost nimic... Am văzut de 10 zile că această bagatelizare poate da semne că încă există acea infecţie coronavirus, nu că nu a fost nimic. Şi poate unii dintre cei erau mari contestatari au trecut prin această suferinţă. (...) Cred că politicul a venit prea repede peste medical, în vreme ce economicul este cel care ne arată tuturor unde suntem", a declarat Nelu Tătaru la un post de televiziune, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a precizat că până acum au fost testaţi 371.000 de români şi au fost efectuate 610.000 de teste.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Muncitorii români din Germania, la baza celui mai întins focar de COVID-19 din Europa
Muncitorii români din Germania, la baza celui mai întins focar de COVID-19 din Europa

Jumătate dintre cei 1.330 de angajați ai abatorului din Germania depistați cu COVID-19 sunt români.

Povestea de coșmar a româncei din Londra, însărcinată în 33 de săptămâni, care s-a infectat cu Sars-Cov-2
Povestea de coșmar a româncei din Londra, însărcinată în 33 de săptămâni, care s-a infectat cu Sars-Cov-2

Experiență de coșmar, pentru o româncă stabilită la Londra. Însărcinată în 33 de săptămâni, ea s-a infectat cu Sars-Cov-2, iar medicii au fost nevoiți să-i scoată de urgență copilul.

Sunt reluate zborurile între România și mai multe țări, printre care Italia și Franța. Românii nu vor mai fi carantinați
Sunt reluate zborurile între România și mai multe țări, printre care Italia și Franța. Românii nu vor mai fi carantinați

Italia, Irlanda, Finlanda, Estonia şi o parte a Franţei au fost incluse pe lista ”zonelor verzi”, astfel încât persoanele care vin din aceste ţări nu mai trebuie să se izoleze la domiciliu şi poate fi reluat traficul aerian.

Recomandări
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte
Răsturnare de situație în alegerile prezidențiale din Polonia. Conservatorul Karol Nawrocki este noul președinte

Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat 50,9%.

Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice
Prima vizită externă a lui Nicușor Dan ca președinte al României. Va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va participa astăzi la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.