O tânără de 24 de ani, nevaccinată, a murit de rujeolă. „Cu cât avansezi în vârstă, forma de rujeolă e mai gravă”

Rujeola
Shutterstock

O femeie de 24 de ani, care nu fusese vaccinată, a murit luni din cauza rujeolei, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

 

El a precizat că în ultima perioadă rujeola a cauzat şase decese și că boala este extrem de uşor transmisibilă, iar cu cât vârsta pacientului este mai mare, cu atât forma bolii este mai gravă.

„E foarte important să ne vaccinăm copiii şi o să încerc să vă explic de ce pentru că lumea, câteodată, nu înţelege şi în ultimele săptămâni am fost confruntat, în cadrul acestei epidemii de rujeolă, cu mai multe cunoştinţe care au avut copii mari care s-au îmbolnăvit. Dacă noi ne vaccinăm copiii aşa cum trebuie, riscul de a face rujeolă e foarte mic”, a spus ministrul.

De asemenea, Rafila spune că în România există un număr mare de copii nevaccinați și că procentul variază.

„La doza întâi avem în jur de 80% dintre copii vaccinaţi, la doza a doua 65%, înseamnă că sunt cohorte mari de copii nevaccinaţi – şi atunci, în loc să nu faci rujeolă, faci rujeolă, dar nu ştii la ce vârstă faci şi faci la o vârstă mai mare. Cu cât avansezi în vârstă, forma de rujeolă e mai gravă”, a spus el.

Citește și
spital
Camera de gardă a Spitalului Gomoiu din București riscă să fie închisă din lipsă de angajați

Pacienta de 24 de ani care a murit din cauza rujeolei nu era vaccinată și avea și o ltă problemă de sănătate, a mai afirmat Alexandru Rafila la TVR Info.

El a explicat că rujeola este „poate cea mai transmisibilă boală din câte există”.

Ministrul a spus că majorarea, an de an, a numărului copiilor nevaccinaţi împotriva rujeolei a dus la situaţia de acum, subliniind că România nu este singura ţară aflată în această situaţie.

Rafila a catalogat drept „o prostie” asocierea vaccinului antirujeolic cu autismul, el arătând că există studii care au contrazis aceste ipoteze.

De asemenea, el a amintit părinţilor că ei sunt vaccinaţi, deci protejaţi şi a făcut apel către aceştia să îşi imunizeze copiii: „Nu suntem fanatici ai vaccinării, dar ne dăm seama de beneficii”.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Numărul cazurilor de rujeolă a explodat în Europa în 2023 faţă de 2022. OMS trage un semnal de alarmă
Numărul cazurilor de rujeolă a explodat în Europa în 2023 faţă de 2022. OMS trage un semnal de alarmă

Numărul cazurilor de rujeolă a ”explodat” în Europa în 2023 faţă de 2022, trage un semnal de alarmă aripa europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi îndeamnă la o intensificare a eforturilor de vaccinare, relatează AFP.

 

Camera de gardă a Spitalului Gomoiu din București riscă să fie închisă din lipsă de angajați
Camera de gardă a Spitalului Gomoiu din București riscă să fie închisă din lipsă de angajați

Cu o epidemie de rujeolă și un val de viroze și gripă, angajările în spitalele de stat sunt oprite. Autoritățile locale au cerut în mai multe rânduri să fie deblocate aproape 7 mii de posturi.

INSP: 2.805 cazuri de rujeolă şi trei decese din această cauză, raportate în 2023
INSP: 2.805 cazuri de rujeolă şi trei decese din această cauză, raportate în 2023

Un număr total de 2.805 cazuri de rujeolă au fost raportate, la nivel naţional, în 2023, fiind în şi trei decese din cauza acestei boli, arată Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

România, printre țările cu cei mai mulți bolnavi de rujeolă din Europa. Cât costă vaccinul pentru adulți
România, printre țările cu cei mai mulți bolnavi de rujeolă din Europa. Cât costă vaccinul pentru adulți

Se agravează situația din cauza rujeolei. Doi copii și un adult în vârstă de 35 de ani și-au pierdut viata. Niciunul dintre ei nu era vaccinat.

Cazurile de rujeolă în Europa şi Asia Centrală au crescut cu 3.000% în acest an, faţă de anul trecut. Avertismentul UNICEF
Cazurile de rujeolă în Europa şi Asia Centrală au crescut cu 3.000% în acest an, faţă de anul trecut. Avertismentul UNICEF

Peste 30.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate, până în 5 decembrie, în Europa şi Asia Centrală, fiind vorba de o creştere cu peste 3.000% faţă de anul trecut.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.