Operații gratuite pentru reconstruirea sânilor, la mai multe spitale din țară. Ce trebuie să facă pacientele

×
Codul embed a fost copiat

„Avem bani destui pentru a reconstrui sânii fostelor paciente cu cancer gratuit", spun doctorii de la mai multe spitale din țară, care au primit fonduri pentru programul național de reconstrucție mamară.

Câteva zeci de femei cărora le-a fost tăiat sânul pentru a scăpa de tumori pot face operația de implant în următoarele două luni.

Problema este că multe paciente ezită sau nu știu că au șansa să scape proteza de plastic pe care o poartă ca să-și mascheze handicapul.

O bunică a făcut gratuit implantul de sân la spitalul Sfântul Ioan şi a scăpat în sfârşit de complexul că, în tinereţe, boala a mutilat-o.

Gica Tablă, pacient: „Lipsea ceva, vă daţi seama. Ar putea spune unii: „la vârsta asta, ce-i mai trebuie?" Dar mi-am dorit atât de mult chestia asta. Nu m-am aşteptat niciodată să arăt aşa ca acum.”

Citește și
cancer
Pacientă cu cancer mamar în stadiu avansat, vindecată prin imunoterapie, în premieră mondială

Din om în om şi cerând ajutor inclusiv de la colegii ei oncologi, doctoriţa Carmen Giuglea caută acum alte foste bolnave de cancer care au pierdut un sân sau chiar pe amândoi.

Pentru aceste intervenţii au primit fonduri spitalele din Cluj, Timişoara, Constanța şi alte opt din Bucureşti. Problema cu totul neaşteptată pentru cei care au cerut insistent programul este că foarte puţine paciente care au rămas fără sâni cu mulţi ani în urmă vin să ceară un implant la care au dreptul gratuit.

Dr. Carmen Giuglea, medic chirurgie plastică: „Patru paciente ar mai putea beneficia în cursul acestui an de programul de reconstrucţie. Din păcate, răspunsurile din partea pacientelor nu sunt pe măsură aşteptărilor noastre. Mi-e greu să vă spun de ce, lipsa de curaj, de informare.”

Mai mult, doctorii pot face acum reconstrucţie în aceeaşi operaţie în care e scos chistul.

Cu o zi înainte de operaţie, toate detaliile sunt stabilite de echipa formată din chirurgul oncolog şi medicul plastician, mergând până la a desena pe corpul pacientei forma tăieturii.

În operaţie, chirurgul scoate tumora şi o trimite la anatomie patologică. Primeşte răspunsul în cel mult 30 de minute, dacă a fost scoasă în totalitate şi se poate trece imediat la reconstrucţia sânului.

Medicii atrag atenţia că un implant nu va împiedica depistarea unei eventuale recidive a cancerului. Estetica este pe locul doi, după siguranţa pacientei.

Dr. Octav Ginghină, medic oncolog: Multe paciente se gândesc că poate sacrificam rigoarea oncologică pentru estetică. Nu se întâmplă asta niciodată. Rigoarea oncologică este prima, un lucru care nu este negociabil.”

Pacientele pot cere implantul de sân gratuit doar cu o recomandare de la oncolog.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
După vârsta de 20 de ani, chiar dacă nu simţiţi nimic la palpare, faceţi anual ecografia de sân
După vârsta de 20 de ani, chiar dacă nu simţiţi nimic la palpare, faceţi anual ecografia de sân

Fibro-adenomul mamar este cea mai frecventă tumora benignă. Dacă apare la o femeie foarte tânără, teoretic, nu sunt probleme. Asta nu înseamnă că trebuie să lăsaţi lucrurile aşa: tumora trebuie vizualizata la intervale regulate.

Pacientă cu cancer mamar în stadiu avansat, vindecată prin imunoterapie, în premieră mondială
Pacientă cu cancer mamar în stadiu avansat, vindecată prin imunoterapie, în premieră mondială

O femeie diagnosticată cu cancer mamar în stadiu avansat, pentru care chimioterapia devenise ineficientă, s-a vindecat cu ajutorul unui tratament experimental.

Studiu: 70% din femeile diagnosticate cu cancer mamar nu necesită tratament pe bază de chimioterapie
Studiu: 70% din femeile diagnosticate cu cancer mamar nu necesită tratament pe bază de chimioterapie

Cam 70% din femeile diagnosticate cu forme comune de cancer la sân, în stadiul incipient, nu au nevoie și de chimioterapie, după intervenția chirurgicală.

Cum poate fi depistat la timp fibroadenomul mamar
Cum poate fi depistat la timp fibroadenomul mamar

Fibroadenomul mamar este cea mai frecventă tumoră benignă.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.