Pacient din Satu Mare, refuzat de trei centre medicale din țară. „Nu i-au dat nici o șansă la viață, la 52 de ani”

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din județul Satu Mare s-a stins după ce i-a fost refuzat transferul la trei centre medicale din țară.

 

Pentru că avea o fisură de trahee iar la spitalul din Satu Mare nu este niciun specialist în chirurgie toracică, medicii de acolo au cerut ajutor în zadar colegilor. 

Bărbatul din comuna Beltiug lucra ca șofer în Germania, dar a venit în vacanță acasă. Joia trecută acesta a ieșit la plimbare cu un scuter, iar într-o clipă de neatenție s-a dezeclibrat și a căzut din mers. Un martor a sunat la 112. 

Soția bărbatului:A derapat cu scuterul și i-a căzut pe piept. Un consătean l-a găsit și m-a sunat că îi e rău la soțul și ce să facă, dacă să sune ambulanță. În salvare s-a urcat pe picioarele lui”. 

La spitalul din Satu Mare au ajuns imediat și copiii bărbatului, iar medicii le-ar fi transmis că este în stare stabilă, că i-au făcut un computer tomograf, dar că vor repeta investigația.

Citește și
covid
O nouă variantă COVID-19 a pus în alertă medicii din Franța. Ce se știe până acum despre „Pirola”

După aproape zece ore de la internare, un reprezentant al spitalului a sunat-o pe soția pacientului ca să îi spună că a intrat în stop cardio-respirator, dar și-ar fi revenit. Până a ajuns biata femeie la spital s-a stins. Abia atunci a aflat că medicii au cerut ajutor colegilor din Cluj, Oradea și Baia Mare.

Soția bărbatului:Între 05:00 și 06:00 dimineața am vorbit și mi s-a spus că a făcut un stop cardiac și la 07:00 dimineața mi s-a spus că s-a refuzat transferul de la spitalul din Satu Mare, că s-a încercat sau au încercat transferul. Nu i-au dat nicio șansă la viață, la 52 de ani”.

În Spitalul Județean din Satu Mare nu sunt specialiști în chirurgie toracică și cu atât mai puțin o secție dedicată.

Silaghi Ovidiu, avocat:Vom formula o plângere penală față de faptă. Vom vedea care a fost motivul refuzului de preluare și la ce moment a fost făcută această solicitare raportat la diagnosticul destul de grav”.

Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților: „Trebuie lăsată la o parte această indolență. Nu numai acolo. Trebuiau să încerce la Târgu Mureș, la Iași, de exemplu, la București și trebuiau să anunțe imediat că au fost refuzați. Și toate aceste proceduri trebuiesc aplicate de urgență”.

Managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca a precizat că nu li s-a cerut transferul în mod oficial, ci doar sfatul.

Vasile Mureșan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca: „Medicul de gardă din ATI din serviciul de urgență, din UPU, din Satu Mare, a at medicul de gardă din chirurgia toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj. I s-a spus să adreseze celui mai apropiat Centru de Chirurgie Toracică, din Baia Mare, care are dotarea necesară, Terapie Intensivă. E la o oră distanță și poate să îi monteze tub de dren. I-a spus exact ce trebuie să facă”.

Cei de la Spitalul din Satu Mare susțin că bărbatul era transportabil, dar că au fost refuzați de toate cele trei centre medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Pacient cu arsuri, transportat cu o aeronavă militară în Germania
Pacient cu arsuri, transportat cu o aeronavă militară în Germania

Un pacient cu arsuri a fost transportat, luni, cu o aeronavă militară, către un spital din Germania, misiunea fiind aprobată de ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, la solicitarea şefului DSU, Raed Arafat.

 

O nouă variantă COVID-19 a pus în alertă medicii din Franța. Ce se știe până acum despre „Pirola”
O nouă variantă COVID-19 a pus în alertă medicii din Franța. Ce se știe până acum despre „Pirola”

Varianta BA.2.86 de virus COVID, care fost botezată "Pirola" şi care circula deja în Danemarca, în Statele Unite şi în Israel, a fost descoperită şi la un pacient din regiunea Grand Est din Franţa, relatează AFP.

Pacient infectat cu virusul West Nile, internat la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara. În ce stare se află
Pacient infectat cu virusul West Nile, internat la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara. În ce stare se află

Un pacient în vârstă de 50 de ani a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, fiind infectat cu virusul West Nile şi acuzând simptomatologie specifică unei boli infecţioase.

 

Un pacient s-a aruncat de la etaj, la spitalul din Roman. Bărbatul își pierduse slujba și suferea de o boală gravă
Un pacient s-a aruncat de la etaj, la spitalul din Roman. Bărbatul își pierduse slujba și suferea de o boală gravă

Este anchetă la spitalul din Roman, unde un pacient de 54 de ani, a cazuat de la etaj și a murit pe loc. Bietul om era marcat de multe probleme: Își pierduse slujba, căzuse în patima băuturii și suferea de o boală gravă.

Ambulanță privată, zdrobită de tren în apropiere de Bumbești-Jiu. Șoferul n-a avut nicio șansă
Ambulanță privată, zdrobită de tren în apropiere de Bumbești-Jiu. Șoferul n-a avut nicio șansă

O ambulanţă privată care urma să preia un pacient a fost spulberată de un tren de călători. S-a întâmplat la o trecere de cale ferată din judetul Gorj. Ambulanțierul, un bărbat de 48 de ani, și-a pierdut viața.

Recomandări
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare
Nicușor Dan susține prima conferință de la Cotroceni: Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare

Nicușor Dan susține miercuri, prima sa conferință de presă de la instalarea la Palatul Cotroceni.  

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.