Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech, reluată de sâmbătă

Pfizer
StirilePROTV

Vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech se va relua sâmbătă, iar în următoarele 20 de zile se vor putea imuniza încă 156.000 de persoane, conform Comitetului de coordonare a vaccinării.

Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, a anunţat sursa citată, într-un comunicat remis presei.

156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete, capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet fiind de 60 de persoane pe zi.

CNCAV precizează că programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

"Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro", afirmă aceeaşi sursă.

Citește și
fertilizare in vitro
Fertilizare in vitro, analize, testări și tratamente anti-cancer aprobate de CGMB. Contribuția financiară a bucureștenilor

Totodată, acţiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel naţional, până la data de 10 martie, precum şi vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidenţiale, medico-sociale şi a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, afirmă CNCAV, în paralel continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

"În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă", se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat joi păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.