Saloanele spitalelor din țară, tot mai aglomerate. Pacienții care suferă de Covid-19 se plâng de mizerie

×
Codul embed a fost copiat

Nervozitatea crește în rândul bolnavilor de Covid-19, internați în spitalele din țară.

Saloanele sunt tot mai aglomerate și oamenii se plâng că pe alocuri lipsește lenjeria, iar mâncarea este puțină și proastă. Nici măcar numărul toaletelor nu este suficient.

Carmen Zaharie este din Brașov. A fost depistată cu COVID-19 în urmă cu o săptămâna și internată în Spitalul de Pneumoftiziologie din oraș.

Carmen Zaharie, pacientă: „Aici, în salonul acesta, nu este nici măcar o chiuvetă, eu ca să merg la toaletă trebuie să traversez celelalte saloane. Mă întreb, cum ar putea ieși testele negative în condițiile în care treci și ai cu alți bolnavi? Așternuturile erau curate, dar cu o pătură de nu pot să o pun pe mine pentru că îmi este scârbă”.

O mamă în vârstă de 40 de ani și fiica ei de 16 ani din Prahova au fost nevoite, spun ele, să doarmă în același pat la apitalul de boli infecțioase în Ploieșți. Ar fi primit doar un cearceaf.

Paciente: „Aicea dorm eu cu ea într-un pat și aicea, când am venit, ne-a pus să dormim noaptea în patul ăsta fără lenjerie. Este foarte mare mizerie, impuțiciune, ud, așa, pe jos, dar nu e dezinfectant, ți-e și scârbă să pui mâna pe ușă, îți vie să plângi, este rău câtă mizerie e”.

Victoria Nicutari, medic șef la spitalul de boli infecțioase Ploieșți: „Pacienții au parțial dreptate, a fost un hiatus în aprovizionarea cu lenjerie curată datorită externarilor în număr mare care s-au făcut cu o zi înainte, dar pacienta a fost invitată să ia loc într-un pat cu lenjerie de unică folosință, pacienta refuzând acest lucru”.

Apar astfel de situații pentru că și numărul pacienților crește de la o oră la alta, spun reprezentanții direcției de sănătate publică Prahova.

Bogdan Nica, medic șef DSP Prahova: „De la o creștere cu 26% săptămâna trecută, săptămâna asta am avut o creștere de 49%. Pentru cei confirmați deja sunt și cinci în salon, pentru că astea sunt spitalele, astea sunt locurile, condițiile nu sunt, din nefericire, cele mai bune”.

Direcțiile de sănătate anunță controale mai aspre în spitale și sancțiuni.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Hore pe litoral și distanțare zero: ”Am avut corona de trei ori, aiureală”
Hore pe litoral și distanțare zero: ”Am avut corona de trei ori, aiureală”

Zeci de persoane au încins o horă în fața unui restaurant din Mamaia, fără să respecte regulile de distanțare. Iar în celălalt capăt al litoralului, două angajate ale unei terase din Vama Veche au fost confirmate cu Covid 19.

Cum arată spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viață
Cum arată spitalul construit de Asociația „Dăruiește Viață" pentru bolnavii de Covid-19. Banii au fost donați

Cel mai nou spital construit pentru tratarea pacienților cu forme grave de Covid 19 este gata. A fost ridicat, în doar două luni, de Asociația „Dăruiește Viață", din donații, în curtea spitalului Elias, din Capitală.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.