Spitalele din România au rămas aproape goale. Apelul făcut de mai mulți manageri de unități

×
Codul embed a fost copiat

Pe fondul scăderii numărului de pacienți cu COVID-19, managerii spitalelor cer redeschiderea acestora pentru toți bolnavii.

Unele unități sanitare sunt aproape goale, în vreme ce oamenii care au nevoie de investigații sunt trimiși la medicii de familie sau la spitale non-covid aflate uneori în alte localități.

Autoritățile anunță că unitățile se vor deschide pentru toată lumea abia când responsabilii vor dovedi că au circuite separate și pot izola pacienții cu coronavirus, de ceilalți.

Spitalul Orășenesc Bolintin Vale are 160 de paturi, iar acum aici mai sunt internaţi doar şase pacienţi cu COVID-19. Toată lumea se întreabă când se va relua activitatea de dinainte de pandemie, însă raspusnurile sunt foarte greu de dat. Ministerul Sănătăţii a decis transformea a 42 de unităţi sanitare în COVID.

Spitalul din Bolintin, Giurgiu, este format din mai multe pavilioane, aşa că directorului nu i-a fost greu să creeze circuite. Cei şase bolnavi sunt izolaţi într-un corp de clădire şi îngrijiţi de medici şi asistente care de câteva luni dorm la o pensiune din apropiere. Restul secţiilor au fost decontaminate şi sunt goale.

Citește și
medici coronavirus
Medicii, agresaţi în Rusia în timpul pandemiei. Ce păţesc cei care semnalează problemele din spitale

La Bolintin sunt angajaţi acum 30 de medici, 70 de asistente şi 39 de infirmiere care aşteaptă redeschiderea spitalului.

De asemenea, la Timişoara cele două spitalele COVID sunt în acest moment goale. În Maternitatea Bega, ultima pacienta a fost externata în urmă cu 8 zile.

Managerii se pregătesc să le deschidă pentru toţi pacienţii, dar Minitrul Sănătăţii le taie elanul.

În tot necazul e şi un bine. Pacienţii care veneau la spital pentru orice afecţiune au înţeles că pot fi ajutaţi şi de medicii de familie ori se pot trata în ambulator.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Incident tragic în Târgu Mureș. O femeie de 43 de ani a murit călcată pe tren
Incident tragic în Târgu Mureș. O femeie de 43 de ani a murit călcată pe tren

O femeie de 43 de ani, din Târgu Mureș, a sfârșit sub roțile trenului. S-a întâmplat chiar înainte ca garnitura să intre în gară, într-o zonă cu două spitale private.

Medicii, agresaţi în Rusia în timpul pandemiei. Ce păţesc cei care semnalează problemele din spitale
Medicii, agresaţi în Rusia în timpul pandemiei. Ce păţesc cei care semnalează problemele din spitale

În timp ce în Europa sau în Statele Unite doctorii și alte cadre medicale sunt considerați eroi pentru eforturile depuse în ultimele luni, în Rusia lucrurile sunt ceva mai nuanțate.

Coronavirus România, 26 mai. Bilanțul de marți aduce vești bune pentru români
Coronavirus România, 26 mai. Bilanțul de marți aduce vești bune pentru români

Coronavirus România, 26 mai. În România s-au înregistrat 18.429 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 1216 de decese, în timp ce numărul celor care s-au vindecat s-a ridicat la 11.874, ceea ce reprezintă un procent de 64%.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.