Testul rapid din salivă pentru coronavirus a ajuns și în România. Nu este pentru uz casnic

×
Codul embed a fost copiat

Testul rapid din salivă pentru coronavirus, recent autorizat pe piaţa europeană, este disponibil şi în ţara noastră.

Rata de eficiență se apropie în mod rezonabil de cea a testului de laborator, însă depinde direct de respectarea momentului optim al recoltării şi a instrucţiunilor de folosire. Față de acum câteva luni, există pe piaţă şi mai multe tipuri de teste rapide din sânge. Atenţie, în continuare aceste dispozitive se adresează strict profesioniştilor.

Testele rapide din secreţii nazale şi faringiene au fost autorizate recent de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Oferă un rezultat aproape sigur chiar şi la două zile post-infecție.

Probele se prelevează din nas, unde virusul ajunge cu 3 zile mai devreme decât în gât. Se pun într-un mediu de lucru, iar rezultatele vin în 15 minute.

În paralel, producătorii din Belgia, Franţa şi Marea Britanie au primit permisiunea să vândă în Comunitatea Europeană mai multe de teste de sânge. Şi teoretic sunt tot mai fiabile, în doar 10 minute. Îţi arată dacă eşti spre final sau dacă ai trecut de infecţie şi ai anticorpi. Acurateţea e până la 99%, la o lună însă după testul pozitiv.

Citește și
judete rata de infectare 9 decembrie
Rata de infectare a crescut în Capitală. Constanța se află pe primul loc

Atenţie, toate testele aflate pe piaţa noastră - în jur de 10 - pot fi vândute exclusiv profesioniştilor din sănătate- medici şi asistenţi ori reprezentanţi ai clinicilor, cabinetelor, căminelor pentru vârstnici şi caselor de copii. Autorităţile le cer operatorilor economici să se asigure că toţi clienţii lor sunt unităţi medicale ori profesionişti în domeniu.

Până acum, doar în Statele Unite sunt teste rapide covid autorizate pentru uz la domiciliu. De ce Comunitatea Europeană a restricţionat până acum permisiunea la personal cu pregătire medicală? Pentru că vorbim despre o recoltare de produse biologice. Pentru acesta, care testează şi dacă ai o infecţie activă, şi dacă ai anticorpi, e nevoie numai de două picături de sânge. Dar prelevarea se face prin înţepare cu o lansetă, deci e invazivă. Trebuie făcută cu mănuşi, respectând neapărat regulile de dezinfecţie. Şi, pe cât ar părea de inofensiv, nici băţul de exudat nu e inofensiv. Trebuie să ştii anatomia nasului, ca să nu obţii un rezultat fals negativ, ci pe cel real, dar în siguranţă.

Până acum, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a cumpărat teste rapide de sânge pentru compartimentele sale. Ministerul Sănătăţii nu are în plan deocamdată achiziţii şi pentru alte secţii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Experți: Persoanele cu alergii să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19
Experți: Persoanele cu alergii să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19

Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente "semnificative" de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.

Rata de infectare a crescut în Capitală. Constanța se află pe primul loc
Rata de infectare a crescut în Capitală. Constanța se află pe primul loc

Coronavirus România, 9 decembrie. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 532.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.