Un tânăr care risca să rămână paralizat a reuşit să meargă a doua zi după o operaţie cu robotul Mazor X

mazor x
StirilePROTV

Un tânăr de 25 de ani, victimă a unui accident rutier în urma căruia care risca să rămână paralizat, a reuşit să meargă a doua zi după ce o echipă medicală a efectuat o intervenţie chirurgicală cu ajutorul celui mai performant robot din lume, Mazor X.

Managerul Spitalului de Neurochirurgie "Prof.dr.Nicolae Oblu", dr Lucian Eva, a declarat că în timpul accidentului rutier tânărul a suferit o fractură de coloană lombară care era instabilă, scrie Agerpres. 

Pentru a elimina micile erori care puteau apare în timpul intervenţiei chirurgicale, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au intervenit cu ajutorul robotului Mazor X, cea mai performantă tehnologie din lume folosită în chirurgia spinală şi neurochirurgie. Unitatea medicală este singura din ţară, şi a doua din Europa, care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie.

"În cazul unei fracturi de coloană, dacă nu este rezolvată printr-o metodă conservatoare sau intervenţie chirurgicală, riscul este ca fractura să devină compresivă pe măduvă sau pe nervii rahidieni, iar pacientul să ajungă să paralizeze. În ceea ce priveşte intervenţia cu sistemul robotizat Mazor X, el elimină prin intervenţia chirurgicală micile erori ale mâinii umane. Cu ajutorul softului robotului se poate fixa o traiectorie fixă, clară, cu acurateţe de aproape sută la sută. Ulterior, introducerea device-urilor, adică a şuruburilor la nivelul coloanei, se face cu o precizie de aproape 100%, ceea ce duce în final la un confort şi o vindecare mult mai rapidă a pacientului", a declarat managerul Spitalului de Neurochirurgie, dr. Lucian Eva.

Intervenţia chirurgicală a durat patru ore, echipa medicală fiind formată atât dintr-un medic neurochirurg, un medic ortoped, un rezident, doi bioingineri şi doi asistenţi medicali. Astfel, pentru stabilizarea şi fixarea coloanei, în timpul intervenţiei chirurgicale asistate robotic echipa medicală condusă de dr Bogdan Costăchescu a efectuat recalibrarea canalului spinal şi fixarea L1, L2 şi L4 bilaterală.

Citește și
Emmanuel Macron, Klaus Iohannis
VIDEO. Președintele Macron, confirmat cu Covid-19, a stat aproape de Iohannis la Bruxelles

La mai puţin de 24 de ore de la ieşirea din blocul operator, pacientul a reuşit să facă primii paşi.

"Scopul nostru e să facem operaţii cât mai sigure pentru ca imediat post operator să mobilizăm pacientul. Calitatea vieţii pacientului este scopul meseriei noastre. De aceea folosim tehnologia: robot sau numai navigaţie fără robot. Ştim că am amplasat instrumentaţia optim, a doua zi pacientul se dă jos din pat, nu îl mai imobilizăm cu acel corset rigid, eventual îi punem un corset uşor şi îl mobilizăm. Acesta e scopul. Statul în pat are complicaţiile şi dezavantajele sale: pierde masă musculară, poate să facă tromboflebite, trombopneumonie. Vreau să reinserez social cât mai repede pacienţii şi să aibă o calitate a vieţii cât mai bună", a mai explicat dr. Costăchescu.

În cursul acestui an, medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat 14 operaţii cu ajutorul robotului Mazor X.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Se dă startul vaccinării anti-COVID în toată Uniunea Europeană, începând cu 27 decembrie
Se dă startul vaccinării anti-COVID în toată Uniunea Europeană, începând cu 27 decembrie

Vaccinarea împotriva COVID-19 va începe în Uniunea Europeană în zilele de 27, 28 şi 29 decembrie, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

VIDEO. Președintele Macron, confirmat cu Covid-19, a stat aproape de Iohannis la Bruxelles
VIDEO. Președintele Macron, confirmat cu Covid-19, a stat aproape de Iohannis la Bruxelles

Președintele z Emmanuel Macron, care a confirmat joi că s-a infectat cu Covid-19, a participat în urmă cu câteva zile la un summit european la care a luat parte și președintele României, Klaus Iohannnis.

Vaccinarea anti-Covid în UE va începe pe 27 decembrie. Guvernul României a adoptat normele
Vaccinarea anti-Covid în UE va începe pe 27 decembrie. Guvernul României a adoptat normele

Guvernul a aprobat, în baza unei hotărâri, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Recomandări
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales, Nicușor Dan, a anunțat partidele cu care ar vrea să facă noul Guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, precizând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "4 partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.