Vaccinul anti-Covid Moderna a fost proiectat în doar două zile. Vaccinul previne 100% cazuri grave de îmbolnăvire

Livrarea vaccinului Moderna către statele UE riscă să fie întârziată. Contractul nu a fost încă semnat
Shutterstock

Compania americană Moderna a anunțat că vaccinul său împotriva Covid-19, despre care spune că are o eficiență de 100% pentru cazurile grave de boală, a fost proiectat în două zile.

Potrivit site-ului companiei Moderna, pe 11 ianuarie 2020, autoritățile chineze au împărtășit secvența genetică a noului coronavirus, iar două zile mai târziu, pe 13 ianuarie, Institutul Național de Sănătate și echipa de cercetare a bolilor infecțioase din Moderna au finalizat secvența pentru mRNA-1273, denumirea oficială a vaccinului Covid-19 al companiei, scrie CNN.

Compania a continuat apoi să formuleze un lot clinic, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.

Moderna a cerut autorizarea de urgenţă a vaccinului în Statele Unite şi în Europa

 

Luni, Moderna a anunțat că a cerut autorizarea de urgenţă a vaccinului său împotriva covid-19, atât în Statele Unite, cât şi în Europa, pe baza rezultatlor complete ale studiului său clinic, care arată că vaccinul are o eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă.

Citește și
spalat pe dinti
Depresia s-ar putea transmite prin sărut. Legătura surprinzătoare dintre igiena orală și relația de cuplu

Moderna anunţă că vaccinul său previne 100% cazuri grave de îmbolnăvire de covid-19.

În urma depunerii cererii de autorizare, compania americană din domeniul biotehnologiei urmează să devină a doua companie americană care poate primi unda verde de urgenţă a unui vaccin împotriva covid-19, anul acesta.

”Credem că avem un vaccin foarte eficient. Acum avem datele să dovedim acest lucru”, a declarat într-o conferinţă medicul-şef al Moderna, dr. Tal Zaks, potrivit News.ro.

”Ne aşteptăm să jucăm un rol major în redresarea după această pandemie”, a apreciat el.

El a declarat că a fost emoţionat după ce a aflat în weekend că vaccinul este eficient 94,1%.

”A fost pentru prima oară când mi-am permis să plâng. La acest nivel de eficienţă, dacă faci calculele cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru pandemia în care ne aflăm, este copleşitor”, a declarat el.

Moderna face acest anunţ după ce alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat că vaccinul său, care foloseşte de asemenea o nouă tehnologie denumită ARN mesager sintetic (mRNA), are o eficienţă de 95%.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Depresia s-ar putea transmite prin sărut. Legătura surprinzătoare dintre igiena orală și relația de cuplu
Depresia s-ar putea transmite prin sărut. Legătura surprinzătoare dintre igiena orală și relația de cuplu

Dragostea trece prin stomac, dar se simte mai întâi în respirație. Un studiu făcut de doi americani arată că spălatul pe dinți, un obicei aparent banal, poate influența nu doar frecvența săruturilor, ci și sănătatea psihică a partenerilor.

Infecția cu HPV - tot ce trebuie să știi despre HPV și vaccinul HPV
Infecția cu HPV - tot ce trebuie să știi despre HPV și vaccinul HPV

Infecția cu HPV reprezintă o afecțiune cu transmitere sexuală, frecvent întâlnită, care cauzează în principal cancerul de col uterin, dar poate duce și la apariția altor tipuri de neoplazii.  

Studiu: Cafeaua nu e bună pentru oricine și cu siguranță nu în orice cantitate. Când devine nocivă
Studiu: Cafeaua nu e bună pentru oricine și cu siguranță nu în orice cantitate. Când devine nocivă

Cafeaua nu e bună pentru oricine și cu siguranță nu în orice cantitate. Un studiu recent realizat în Australia a arătat că persoanele cu istoric de depresie, care consumă cantități mari de cofeină, sunt mai stresate decât cele care beau mai puțin.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.