Anunț de angajare viral: "Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba”

×
Codul embed a fost copiat

"Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba, cu riscul de a fi deranjat din când în când de un client."

Cu acest anunţ amuzant, reprezentanţii unui hostel din Cluj au reuşit să atragă numeroase comentarii, dar şi atenţia unor candidaţi.

Lăsând gluma la o parte, criza de personal din România se adânceşte în prag de sezon estival, iar cea mai mare nevoie de angajaţi se simte deja pe litoral.

"Candidatul ideal trebuie să fie om viu. Printre responsabilităţile lui se număra să se uite la filme, să-şi invite prietenii şi să nu facă nimic, dar există posibilitatea să fie deranjat de câteva ori pe zi de oameni care vor să-i dea bani în schimbul unei chei de la cameră” - aşa sună anunţul care a avut mare succes pe Facebook.

Cătălin, proprietar hostel: "Şi am menţionat la sfârşit că poate fi deranjat de câte un client, să nu se sperie."

Citește și
tanara
Răspunsul jignitor primit de o tânără, după ce a aplicat pentru un job. ”E dezgustător”

Anunţul a fost redistribuit de peste 1300 de ori, iar internauţii s-au amuzat comentând condiţiile perfecte de muncă, aşa că proprietarii hostelului spera că vor avea numeroşi candidaţi.

Sergiu, proprietar hostel: "Salariul pe contractul de muncă e 1200 de lei, plus bonusuri ajunge la 1800 - 2000 de lei. Au sunat două persoane, le-am zis când să vină la interviu, dar nu m-au mai căutat niciodată."

Şi pe litoral ar fi nevoie de 4000 de angajaţi în sezonul estival. Disperaţi hotelierii au angajat oameni din Republica Moldova şi au primit oferte şi din Republica Dominicană sau chiar India.

Director executiv la complex hotelier: "Am reuşit până în acest moment să aducem 15 fete din Republica Moldova, continuăm recrutările şi încercam să acoperim acest deficit cu care ne confruntăm."

Camerista: "Salariul este foarte bine plătit şi în primul rând avem şi cazare. Nu îmi permit să plătesc cazarea."

Pentru angajaţii veniţi din afara Uniunii Europene Guvernul a stabilit o cotă de 8000 de locuri de muncă, dar Ministerul Muncii vrea să o mărească la 20.000 de locuri.

O asociaţie a Bisericii Catolice din Iaşi organizează cu fonduri europene cursuri gratuite pentru calificarea cameristelor. La sfârşitul celor 3 luni de pregătire, femeile primesc o subvenţie 1800 de lei şi diplome valabile în Uniunea Europeană.

Profesoara: "Trebuie să ştiţi că la hotel nu facem curăţenie că la noi acasă."

Formator: "Femeile care fac curăţenie pe postul de cameristă habar nu au cum să facă curat, sunt lucruri pe care numai la un curs de calificare le pot învăţa."

Tânăra: "Lucrez de mai mult timp la un han, dar nu eram calificată, am aflat cum se face de fapt curăţenie"

Tânăra: "Aş pleca pe litoral pentru 2000-3000 de lei, e tentant, desigur"

Cel mai mare deficit de personal este în construcţii, agricultură şi IT.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
280.000 de români nu îşi caută serviciu, în timp ce patronii aduc vietnamezi şi chinezi
280.000 de români nu îşi caută serviciu, în timp ce patronii aduc vietnamezi şi chinezi

Deşi România trece prin cea mai gravă criză a forţei de muncă din istoria sa recentă, peste un sfert de milion de români care ar putea lucra nici nu se gândesc să-şi caute un loc de muncă.

Răspunsul jignitor primit de o tânără, după ce a aplicat pentru un job. ”E dezgustător”
Răspunsul jignitor primit de o tânără, după ce a aplicat pentru un job. ”E dezgustător”

O femeie din Marea Britanie a fost umilită printr-un email de angajații unei firme, după ce a aplicat pentru un job, aceștia numind-o ”pițipoancă”.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO
Un avion cu peste 240 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India | FOTO & VIDEO

Un avion cu peste 240 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei.

Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear
Iranul amenință să atace baze americane în Orientul Mijlociu, după declarațiile lui Trump despre dosarul nuclear

Iranul ameninţă că va ataca baze militare americane în Orientul Mijlociu în cazul unui conflict cu Statele Unite, al căror preşedinte Donald Trump declară că se simte ”mai puţin încrezător” în ajungerea la un acord cu Teheranul.