"Aurul mov" îi va îmbogăți anul acesta pe fermieri. Sunt nevoiți să se extindă

×
Codul embed a fost copiat

Lavanda - numită și "aurul mov" - a pus deja stăpânire pe câmpurile din întreaga țară, semn că va fi un an bun pentru fermierii care au mizat pe afacerile cu această plantă.

Culturile au înflorit mai devreme, așa că și produsele obținute din lavandă vor fi scoase mai repede decât de obicei la vânzare.

La mai puţin de 40 de kilometri distanţă de Timişoara, în satul Rudna, se întinde un câmp violet, care te duce cu gândul la regiunile însorite ale Franţei. În urmă cu doi ani, Roxana s-a hotărât să cultive acolo lavanda pe o mie de metri pătraţi. Şi pentru că nu face faţă comenzilor vrea să-şi extindă afacerea.

Roxana Deginnski, producătoare: "Foarte multă lume foloseşte şi săculeţii, care se pun în dulap împotriva moliilor, mai sunt şi buchetele uscate care se păstrează foarte bine peste iarnă."

Câmpurile s-au colorat în mov şi în judeţul Alba, unde 20 de fermieri şi-au unit forţele şi cultiva lavanda pe mai bine de opt hectare.

Citește și
camp de lavanda in Romania
Productie uriasa de lavanda in Romania. Cultivatorii isi recupereaza investitia in "aurul mov" inca din primul an

Un domn, de pildă, a investit la început 9.000 de lei.

Eugen Szekely, producător de lavandă: "Am hotărât să ne facem aceasta asociaţie să putem să ne vindem produsele mai uşor, chiar şi în supermarketuri. Speram undeva la 5000-6000 de kg verde."

Şi nu se opresc aici - vor să obţină 50 de mii de euro, fonduri europene.

Călin Radu, președintele Asociației producătorilor de lavandă Alba: "Oricât de mare ar fi cantitatea de lavandă recoltată, împreună putem să o vindem la preţuri mult mai bune."

Zece mililitri de ulei de lavandă costa între 20 şi 25 de lei, iar apa de lavandă poate ajunge până la zece lei sută de mililitri.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Planta care va fi culeasă pentru a doua oara în acest an. Profituri mari pentru fermieri
Planta care va fi culeasă pentru a doua oara în acest an. Profituri mari pentru fermieri

Câmpuri întregi cultivate cu lavandă aşteaptă să fie culese pentru a doua oară în acest an, în multe locuri din ţară.

Productie uriasa de lavanda in Romania. Cultivatorii isi recupereaza investitia in
Productie uriasa de lavanda in Romania. Cultivatorii isi recupereaza investitia in "aurul mov" inca din primul an

S-au colorat campurile in nuante superbe de violet, semn ca lavanda este gata de cules. Productia este uriasa anul acesta, dupa ce foarte multi au inteles ca aceasta planta le poate aduce castiguri insemnate.

"Aurul mov" i-a imbogatit si in acest an pe romani. Profitul obtinut de un preot

 Lavanda, numita si aurul mov, i-a facut fericiti si anul acesta pe cultivatorii care au renuntat la agricultura traditionala in favoarea plantatiilor parfumate.

"Aurul mov" i-a imbogatit si in acest an pe romani. Profitul obtinut de un preot, care isi promoveaza afacerea pe Facebook

Lavanda, numita si aurul mov, i-a facut fericiti si anul acesta pe cultivatorii care au renuntat la agricultura traditionala in favoarea plantatiilor parfumate.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.