"Aurul negru" se vinde cu 18 lei kg. Culegătorii pot câștiga și 250 de lei pe zi

×
Codul embed a fost copiat

Pădurile noastre sunt pline de afine gustoase în această perioadă, însă puţine fructe vor ajunge şi pe tarabe.

Cele mai multe sunt cumpărate de străini, în timp ce în magazine îşi fac loc importurile. La noi, culegătorii sunt greu de găsit deşi ei pot câştiga până la 250 de lei pe zi.

Alternanța ploaie-soare din ultimele luni le-a făcut bine afinelor. La Direcţia Silvică Maramureș, de exemplu, s-au adunat deja peste 30 de tone de afine, iar până la finalul sezonului cantitatea se va dubla. Merg toate la export pentru că străinii le apreciază mai mult. Ei numesc aceste fructe de pădure pline de vitamine şi antioxidanţi "aurul negru".

Marcel Cosma, Direcţia Silvică Maramureş: "E un an bun pentru fructe de pădure. Le expediem în Germania."

Din păcate pentru noi, tot la export ajung şi afinele de cultură.

Citește și
afine
Profituri mari din culturi exotice. Cât se câștigă din 2 hectare de afine americane

Maria Jurcan, fermier: "Afinele de cultură sunt mult mai mari decât afinele de pădure. Afinele de cultură - care sunt de cultură şi sunt bio, mult mai dulci şi aromate"

Profitul celor care cultivă afine ar fi şi mai mare dacă ar găsi mai uşor culegători. Nimeni nu se înghesuie însă la muncă migăloasă.

Cristina Bujor, proprietar pepinieă: "Întâmpinăm dificultăţi în a găsi culegători, chiar dacă beneficiile lor pot fi de aproximativ 100 lei pe zi sau chiar mai mult în funcţie de cât culeg.

Reporter: "De câţi angajaţi aţi mai avea nevoie?"

Cristina Bujor: "Zeci de culegători."

Simion Bodiu, inginer Centrul de colectare fructe de pădure Bistriţă Năsăud: "Posibilităţile noastre s-ar putea ridica şi la 100 de tone un culegător de bază, mă refer la zi în care să fie fără ploaie, ar putea face şi 250 de lei pe zi."

Cei care culeg afine din pădure le vând la piaţă cu 15 - 18 lei kilogramul. La centrele de colectare ar primi 7 lei pe kg.

În supermarketuri avem puţine şanse să găsim afine sau dulceaţă din afine româneşti. Răzvan e printre puţinele excepţii. Dulceaţă lui 100% autentică se vinde cu 15 lei borcănelul.

Răzvan Rusu: "Eu iau afinele din spatele curţii, din pădure pentru că omul caută un produs local cât mai aproape de natural"

Un borcan de dulceaţă afine din import poate costa mai puţin de 10 lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
GALERIE FOTO Divorțul anului: Ana Ivanovic - Bastian Schweinsteiger! Ea e amanta care a cauzat „ruptura“
Citește și...
De ce este bine să mâncăm afine în fiecare zi. Care sunt beneficiile
De ce este bine să mâncăm afine în fiecare zi. Care sunt beneficiile

Nu suntem încă în sezonul fructelor de pădure - abia este perioada în care le putem planta. Vestea bună e că puteți folosic propriul balcon.

Profituri mari din culturi exotice. Cât se câștigă din 2 hectare de afine americane
Profituri mari din culturi exotice. Cât se câștigă din 2 hectare de afine americane

Culturile exotice le aduc profituri substanţiale agricultorilor care au intuit potenţialul acestor afaceri. La peste 1.000 de metri altitudine, în Munţii Apuseni, un tânăr a investit într-o cultură de afin american şi iese pe piaţă cu fructe aromate.

Afinele, grav afectate de vremea extremă. Cât au ajuns să coste
Afinele, grav afectate de vremea extremă. Cât au ajuns să coste

Vremea extremă din acest an a afectat dramatic fructele de pădure, în special afinele numite de italieni şi ''aurul negru''. Din această cauza cultivatorii sunt disperaţi pentru ca nu pot să onoreze comenzile primite la scară mare din străinătate.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.