Autorităţile din Mioveni, precizări despre băiatul care-şi vindea jucăriile pe trotuar

mioveni

Primăria Mioveni a emis un punct de vedere legat de cazul băiatului de 10 ani din Mioveni, care a fost fotografiat în timp ce își vindea jucăriile pe trotuar.

Cazul a devenit public după ce Silvan-DJ Ewi, un DJ din Mioveni, i-a făcut o poză băiatului şi a postat următorul mesaj: ”Îşi vinde jucăriile ca să îşi cumpere haine de iarnă. Cam aşa procedează un băiat de 10 ani. L-am găsit în Mioveni, gangul de la dispensar. Nu ştiu mare lucru despre el, a zis că părinţii sunt divorţaţi. Mi-a spus că vrea să îşi cumpere haine şi un zmeu”.

Reprezentanții Primăriei Mioveni spun că au în evidență cazul băiatului și al familiei sale.

”Deşi provine dintr-o familie destrămată, situaţia materială a acestuia nu este cea prezentată în materialele de presă, copilul beneficiind de sprijin de specialitate din partea autorităţilor competente, dar şi de o atenţie deosebită deoarece, conform specialiştilor, minorul în cauză este diagnosticat cu mai multe afecţiuni”, precizează oficialii de la Primăria Mioveni, conform Adevărul.

Autorităţile din Mioveni mai spun că „până la depistarea acestor probleme de comportament, minorul a frecventat cursurile Şcolii Generale ”Liviu Rebreanu” Mioveni, perioadă în care a dat dovadă de grave carenţe comportamentale, violenţă faţă de colegi, agresiuni verbale şi fizice şi alte fapte care au dus la scoaterea sa din colectiv, declanşarea unor anchete sociale şi medicale. Având în vedere problemele de sănătate şi de comportament Biroul de Asistenţă Socială, istraţie Publică, din cadrul aparatului de specialitate al oraşului Mioveni a consiliat familia acestuia pentru a face demersurile necesare în vederea încadrării minorului în Programul Cerinţe Educaţionale Speciale (CES) dar şi pentru întocmirea dosarului în vederea încadrării minorului într-un grad de handicap”.

Citește și
romani
Aproape 15.000 de familii din România vor primi câte 20.200 de euro de la stat. Cum intră în posesia banilor

Drept urmare a acestor demersuri, băiatul de an a fost încadrat începând cu anul şcolar 2017-2018, în învăţământul special. În prezent, acesta beneficiază de asistenţă de specialitate, frecventând cursurile Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă "Sfânta Filofteia" Valea Mare – Ştefăneşti, de luni până vineri, unde beneficiază de cazare şi masă.

Tot reprezentanţii Primăriei Mioveni informează că „minorul în cauză, împreună cu mama şi fratele mai mic, au beneficiat de următoarele servicii şi beneficii sociale în conformitate cu Legea nr. 292/2011, legea asistenţei sociale”. Astfel, mama lui Andrei a beneficiat de ajutor social. Însă ajutorul social este suspendat de două luni deoarece mama şi fratele cel mic s-au mutat în comuna Drăganu, la domiciliul concubinului. Drept urmare, băiatul de 10 ani nu mai are niciun beneficiu din acest punct de vedere. În plus, oficialii Primăriei Mioveni nu precizează dacă băiatul a beneficiat în vreun fel de acel ajutor social primit de mama sa.

”Având în vedere afecţiunile medicale de natură psihică şi faptul că pe timpul vacanţelor şi al week-endurilor se află în grija bunicii, copilul nesupravegheat consideră că apelând la acest mijloc, de a-şi pune la vânzare anumite obiecte, poate obţine alte bunuri considerare de el necesare. De exemplu, a doua zi după prezentarea imaginii pe reţelele de socializare, reprezentanţii primăriei care l-au vizitat la domiciliu au aflat de la minor că scopul acţiunilor sale este de fapt achiziţia unui computer cu jocuri, iar în timpul anchetei sociale ulterioare a declarat că o vecină l-a învăţat să recurgă la acest gest de a-şi vinde jucăriile”, precizează reprezentanţii Primăriei Mioveni.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Un băiat de 10 ani din Mioveni și-ar vinde jucăriile în stradă ca să-şi cumpere haine de iarnă
Un băiat de 10 ani din Mioveni și-ar vinde jucăriile în stradă ca să-şi cumpere haine de iarnă

Un băiat de 10 ani din Mioveni îşi expune la vânzare jucăriile şi spune că are nevoie de bani pentru a-şi cumpăra haine de iarnă, conform unei relatări de pe Facebook, făcute de un tânăr.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.