Când ar putea fi redeschise piețele. Noi reguli pentru comercianți și cumpărători

×
Codul embed a fost copiat

Piețele se vor redeschide în acest sfârșit de săptămână. Decizia vine, după ce numărul infectărilor s-a mai redus în ultima perioadă, susține șeful statului, chiar dacă și testările au fost mai puține.

Iohannis a anunţat, miercuri, că a luat decizia, după discuţii cu specialiştii, ca pieţele să fie redeschise de la finalul acestei săptămâni.

Klaus Iohannis, despre redeschiderea piețelor

 

„Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane infectate a scăzut semnificativ. Da, probabil în perioada înainte de sărbători s-a testat mai puţin, dar această scădere se poate observa peste tot în Europa. Această scădere nu e o întâmplare, o înşurubare la date, ci este o realitate, facem parte din ţările europene unde se înregistrează o scădere. După discuţii cu specialiştii, am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. E cu siguranţă o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe, dar şi pentru românii care vor să îşi facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi.

Piețele ar putea fi redeschise vineri

 

Citește și
Orban: O parte dintre restricții ar putea fi eliminate, dacă infectările vor scădea. Ce spune despre redeschiderea piețelor
Orban: O parte dintre restricții ar putea fi eliminate, dacă infectările vor scădea. Ce spune despre redeschiderea piețelor

Premierul Ludovic Orban anunța luni că este posibil ca unele dintre restricții - printre care și redeschiderea piețelor - să fie ridicate până la Crăciun, dacă se va menține panta descendentă a numărului de infectări.

Guvernul ar urma să aprobe vineri decizia. Executivul va discuta, atunci, și despre noi reguli, pentru comercianți și cumpărători.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Klaus Iohannis: Piețele se redeschid de la sfărșitul săptămânii
Klaus Iohannis: Piețele se redeschid de la sfărșitul săptămânii

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a luat decizia, după discuţii cu specialiştii, ca pieţele să fie redeschise,de la finalul acestei săptămâni.

Orban: O parte dintre restricții ar putea fi eliminate, dacă infectările vor scădea. Ce spune despre redeschiderea piețelor
Orban: O parte dintre restricții ar putea fi eliminate, dacă infectările vor scădea. Ce spune despre redeschiderea piețelor

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la sediul PNL, că este posibilă eliminarea unor restricții până la Crăciun, în cazul în care infectările vor continua să scadă, și că este analizată varianta redeschiderii piețelor aflate în spații închise.

Vânzătorii îngheață în piețe în așteptarea clienților:
Vânzătorii îngheață în piețe în așteptarea clienților: "La frigul ăsta moare și virusul! În mall nu moare"

Stăm la tarabe ca-n frigider 8 ore pe zi! Asta spun mulți vânzători din piețe. Unele hale nu s-au închis așa cum au cerut autoritățile, dar au rămas fară acoperiș și pereți.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.