Canicula face deja primele victime: sute de persoane au ajuns la spital. Afla cum te protejezi

×
Codul embed a fost copiat

Am asteptat-o cat am asteptat-o, iar vara vine acum peste noi cu cuptoarele incinse. Astazi este cea mai calda zi de pana acum. Nu numai ca temperaturile vor urca pana la 35 de grade, dar si indicele radiatilor UV a luat-o razna peste limita normala.

La Constanta, Mangalia, dar si in restul statiunilor de pe litoral indicele UV se situeaza la nivelul de 9, pe o scara de la 0 la 11. In alte cuvinte, intreg litoralul romanesc apare in portocaliu pe harta radiatilor.

Doctorii va recomanda sa evitati expunerea prelungita la soare, in special la orele amiezii, iar la plaja trebuie sa folositi neaparat creme de protectie solara si ochelari de soare cu protectie UV.

Jumatatea nordica a tarii este mai ferita de radiatiile soarelului. Acolo indicele UV are valoarea de 7.

Cat priveste temperaturile acestea vor atinge nivelul de 35 de grade Celsius in Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat si Crisana.

Citește și
Meteo
Astazi si maine, zile caniculare. Soarele e periculos. Radiatiile UV au atins un nivel alarmant.

Caldura se traduce si prin spitale, pline de pacienti toropiti. Un turist aflat la Techirghiol nici n-a mai ajuns la urgenta - a facut un infarct in clipa in care s-a aruncat in apa, desi era incins de soare.

La Iasi, de ieri pana azi, au ajuns la spital 250 de pacienti, afectati de temperaturile greu de at. Din pacate, refugiul in spital nu este o varianta salvatoare pentru cei din Targu Jiu - acolo pacientii sufera ca in desert in saloanele incinse, pentru ca nu exista aparate de aer conditionat.

La Institutul de Cardiologie din Iasi si mai multi pacienti sunt aproape rapusi de canicula.

Medicii au un sfat pentru hipertensivi: medicamentele prescrise in mod normal le scad tensiunea, dar deshidratarea le da tratamentul peste cap.

Asa ca trebuie sa bea zilnic macar 2 litri de apa, sa evite soarele, sa nu stea in picioare si sa ia suplimentar saruri minerale, pentru a compensa pierderile prin transpiratie.

La mare, unde radiatiile sunt cele mai periculoasa, inconstienta turistilor este direct prioportionala cu razele.

La orele pranzului, plaja e ticsita - multi turisti nici nu se adapostesc sub umbrele. Efectul periculos al radiatiilor este dublat de reflectarea razelor in apa marii si nisipul deschis la culoare. Medicii din Constanta si-au propus astazi o misiune educativa: sa mearga pe plaje si sa le explice turistilor de ce este obligatorie folosirea cremelor de protectie solara. In plus- hidratarea si respectarea unui orar riguros de expunere la plaja sunt la fel de importante.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
V-ati facut planuri de weekend? Urmeaza patru zile de vijelii, grindina si descarcari electrice
V-ati facut planuri de weekend? Urmeaza patru zile de vijelii, grindina si descarcari electrice

Astazi: vreme foarte calda peste tot, cer senin si maxime de 30 de grade chiar si la polul frigului din Romania, Miercurea Ciuc.

Astazi si maine, zile caniculare. Soarele e periculos. Radiatiile UV au atins un nivel alarmant.
Astazi si maine, zile caniculare. Soarele e periculos. Radiatiile UV au atins un nivel alarmant.

Trebuie sa ne pregatim sufleteste pentru doua zile caniculare si sa ne ferim pe cat putem de puternicele radiatii ajunse la un nivel primejdios. Nimeni n-ar trebui sa iasa pe strada, maine si poimaine, fara o sticla cu apa si imbracaminte bine aleasa.
 

Cand sa-ti programezi concediul? ANM iti spune cand vine canicula
Cand sa-ti programezi concediul? ANM iti spune cand vine canicula

istratia Nationala de Meteorologie a publicat astazi informatiile primite de la Centrul European pentru Prognoza Vremii, pe termen mediu. Prognoza este realizata pentru intervalul iunie - august 2011.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe
România a cedat și în fața Spaniei, la EURO U21. „Tricolorii mici”, slabe șanse să mai prindă calificarea din grupe

Naționala U21 a României a pierdut, sâmbătă, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Este a doua înfrângere pentru „tricolorii mici” în Grupa A, din tot atâtea meciuri.