Căsuțe cu cărți donate în parcurile din Galați. Copiii au fost încântați de idee

×
Codul embed a fost copiat

Educaţie pentru lectură în parcurile din Galaţi. Elevii unui colegiu au amenajat în grădina publică a oraşului mai multe căsuţe în care au lăsat cărţi.

Volumele donate de adolescenţi pot fi împrumutate de trecători, sau pot fi chiar luate de tot, dacă beneficiarul se angajează să aducă o altă carte la schimb. Ideea va fi dezvoltată în toate parcurile din Galaţi şi chiar în staţiile de autobuz şi tramvai.

Primele "căsuţe cu poveşti", aşa cum le-au denumit elevii, au fost amplasate luni în Grădina Publică din Galaţi. Peste 150 de titluri care îi aşteaptă pe trecători, de la copii, la bunici.

Copiii au fost foarte receptivi şi au început să răsfoiască încântaţi paginile cărţilor.

Cei care au organizat aceste mini-biblioteci în aer liber sunt elevii unui colegiu tehnic din Galaţi, care au donat aproape 500 de cărţi. Tot ei au construit căsuţele cu poveşti.

Citește și
bookfest
Bookfest 2018. Cărțile preferate de români în acest an

Regulamentul care trebuie respectat de cei care vor să citească o carte este simplu:

"Pot veni, împrumuta o carte şi, eventual pot dona. Ideea e să montăm căsuţe în toate parcurile din municipiul Galaţi şi apoi nişte mini-mini biblioteci în staţiile de autobuz, în refugii”, spune prof. Silviana Ciupercă, directorul Colegiului Aurel Vlaicu, Galaţi.

Proiectul se desfăşoară vreme de un an.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Guvernul explică de ce a cumpărat 1.200 de dicționare și cărți de gramatică
Guvernul explică de ce a cumpărat 1.200 de dicționare și cărți de gramatică

Potrivit informațiilor de pe site-ul Sistemului Electronic de Achizitii Publice, Guvernul României, prin Secretariatul General, a cumpărat, joi, 1.200 de dicționare și cărți de gramatică.

Bookfest 2018. Cărțile preferate de români în acest an
Bookfest 2018. Cărțile preferate de români în acest an

Cartea care a revoluționat întreaga lume, "Sapiens", a cucerit și zeci de mii de români în ultimul an, iar la "Bookfest" s-a aflat în topul celor mai vândute volume.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.