Câţi români spun că sunt fericiţi? Principalul motiv de mulţumire este familia

×
Codul embed a fost copiat

Doar 3 din 10 români se declară fericiţi, iar principala sursă a acestei stări de bine, spun ei, o reprezintă familia. Cel puţin asta arată un studiu recent.

Bărbații se declară mulţumiţi dacă au stabilitate financiară, femeile în schimb, sunt încântate, dincolo de copii, atunci când pleacă în vacanţe. La polul opus cei mai trişti dintre români sunt în general studenții sau cei care nu lucrează.

Studiul realizat de Grupul internaţional de origine ză ''Ipsos'' arata că 30% dintre respondenţi s-au declarat fericiţi, 49% dintre ei sunt doar mulţumiţi, iar 21 de procente vorbesc despre nefericire.

Cei din prima categorie sunt căsătoriţi, au copii şi venituri peste medie şi spun că râd zilnic. Ies des în oraş, călătoresc, oferă cadouri şi se îngrijesc la salon. Îşi schimba des garderoba, consuma rar alcool şi sunt nefumători.

Studiul mai arata ca bărbaţii au o perspectivă pragmatică şi sunt motivaţi de viaţă în general, de bani şi stabilitate financiară.

Citește și
accident Bistrita
Accident spectaculos în Bistrița, după ce șoferul unei basculante a derapat pe un pod și a căzut în râu

Femeile consideră că dincolo de copii fericirea mai este adusă de vacante şi călătorii, lucruri mărunte sau chiar dragoste. Tot femeile menţionează sotul într-o proporţie mai mare ca motiv de fericire.

Familia, copiii şi prietenii ar fi principalele motive care aduc fericirea, conform studiului. La o distanță considerabilă se află cariera şi sănătatea.

Cei care se declară nefericiţi provin mai degrabă din orașe mari.

Cei mai mulţi romani nefericiţi provin, potrivit studiului, din rândul studenţilor, persoanelor fără ocupaţie sau celor care lucrează în regim part time fără un program fix precum şi din rândul familiilor cu venituri mici.

Tot aceştia it că plâng des.

Elena Stambuli, psiholog: "Singurătatea poate fi o cauză a nefericirii atunci când apare în viaţa unui om obişnuit să fie înconjurat de alţii. Fericirea este o stare de mulţumire până la urmă şi depinde de fiecare dintre noi cum o acceptăm şi cum o vedem."

Studiul a fost făcut online în octombrie 2018. La el au participat 800 de persoane care locuiesc la oraş şi au între 20 şi 50 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Zeci de turiști au împânzit pârtiile din Poiana Brașov. Buget ”nelimitat” pentru unii
Zeci de turiști au împânzit pârtiile din Poiana Brașov. Buget ”nelimitat” pentru unii

Duminică, la munte, a mirosit a fericire, departe de luptele aprige duse prin magazine şi bucătarii. Deşi nu a nins, cei mai mulţi au încercat pârtiile şi s-au răsfăţat apoi cu vin fiert şi mâncăruri de sezon.

Accident spectaculos în Bistrița, după ce șoferul unei basculante a derapat pe un pod și a căzut în râu
Accident spectaculos în Bistrița, după ce șoferul unei basculante a derapat pe un pod și a căzut în râu

Un accident spectaculos s-a înregistrat vineri noapte pe un drum din Bistrița, care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale. 

Trafic blocat timp de două ore din cauza unui TIR care nu a respectat limitatorul de înălțime
Trafic blocat timp de două ore din cauza unui TIR care nu a respectat limitatorul de înălțime

Trafic blocat pe DN 64, vineri seară, la intrarea în Caracal dinspre Slatina, după ce un TIR a agăţat un limitator de înălţime situat înaintea pasajului de cale ferată. Din fericire, nu au fost victime.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.