Cine seamana vant culege curent electric in Dobrogea!

×
Codul embed a fost copiat

Mai multi investitori germani si elvetieni au pariat 35 de milioane de euro pe potentialul eolian al Dobrogei. Iar primele rezultate se vad in comuna constanteana Mihai Viteazu, unde sapte centrale au fost puse deja in functiune.

 

Cel mai mult se bucura localnicii din zona: de cand au venit strainii, au primit locuri de munca si s-au ales si cu drumuri mai bune.

Investitia nu e deloc de neglijat. Doar o singura centrala a scos din buzunarele germanilor si elvetienilor 1,5 milioane de euro.

De castigat are si mediul inconjurator. "Nu vedem niciun fel de fum iesind din aceste centrale, nu vedem deseuri care sa iasa din aceasta investitie, nu vedem ca solul sau alte parti de mediu sa fie afectate in mod negativ, nu exista consecinte colaterale negative", spune Senol Zevri, seful Agentiei pentru Protectia Mediului Constanta.

Citește și
Terra
Biogaz, ferestre inteligente si reciclare! Armele contra incalzirii globale

Potrivit oficialilor de la Bruxelles, la nivelul anului 2020, o cincime din consumul de energie al Uniunii Europene va trebui asigurata din surse regenerabile.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Primul oras ecologic din lume isi va primi locatarii chiar de la anul
Primul oras ecologic din lume isi va primi locatarii chiar de la anul

Este vorba, pentru inceput, de studenti si cercetatori la universitatea din orasul Masdar, primul oras din lume care nu produce emisii de carbon si functioneaza doar cu energie ecologica.

Biogaz, ferestre inteligente si reciclare! Armele contra incalzirii globale
Biogaz, ferestre inteligente si reciclare! Armele contra incalzirii globale

Marile orase sunt si mari poluatori. Si cum in 2030 se estimeaza ca mai bine de jumatate din populatia planetei va locui la oras, trebuie sa ne regandim urgent modul de viata.

Bucurestiul, in coada topului celor mai verzi capitale europene
Bucurestiul, in coada topului celor mai verzi capitale europene

Bucurestiul se situeaza pe pozitia 28 din 30 in topul celor mai verzi capitale europene.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.