Concediu pentru creşterea copilului acordat simultan ambilor părinţi cu multipleţi. Urmează votul Camerei Deputaților

bebelusi

Senatul a adoptat tacit, marţi, în plen, proiectul de lege prin care familiilor cu gemeni/ tripleţi/ multipleţi li se acordă sprijin temporar până la împlinirea de către aceştia a vârstei de şase luni.

Sorijinul constă fie angajarea unei persoane care să asiste la îngrijirea copiilor, fie prin posibilitatea acordării simultane de concediu pentru creşterea copilului ambilor părinţi.

Pentru proiectul de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la UDMR, termenul de dezbatere şi vot în Senat s-a împlinit pe 27 noiembrie.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

Indiferent de varianta pentru care se optează, persoană angajată sau concediu pentru ambii părinţi, trebuie dovedită absolvirea unui curs de puericultură.

Citește și
inundaţii SUA
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie cu persoana care ajută la îngrijirea copiilor un contract individual de muncă cu normă întreagă, pe perioadă determinată, până la împlinirea de către copii a vârstei de şase luni, iar plata drepturilor salariale se realizează la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi este asigurată din bugetul de stat prin bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii.

Persoana angajată va prezenta un certificat de cazier judiciar şi un document medical din care să reiasă că nu suferă de boli psihice sau boli infectocontagioase.

Cererea pentru efectuarea simultană a concediului de creştere a copilului de către ambii părinţi se depune în termen de 10 zile de la obţinerea biletului de externare din spital la primăria unităţii istrativ-teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul sau reşedinţa şi se soluţionează cu celeritate.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ
Cod portocaliu de viituri. Cele opt județe în care vor avea loc inundații | HARTĂ

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la ora 16:00, pe râuri din opt judeţe.

 

Câte pisici putea să țină o femeie din Botoșani. Poliția i-a aplicat o amendă uriașă
Câte pisici putea să țină o femeie din Botoșani. Poliția i-a aplicat o amendă uriașă

O femeie din Botoşani a fost amendată de poliţişti pe motiv că deţinea în condiţii improprii 75 de pisici, au anunţat, sâmbătă, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

 

Este lege. Ce trebuie să facă în plus șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului
Este lege. Ce trebuie să facă în plus șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului

Șoferii care vor să-și reducă perioada de suspendare a permisului auto trebuie să facă și dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a generat suspendarea, pe lângă testul teoretic, potrivit unei ordonanțe de urgență.

Recomandări
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice
Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele SUA l-a invitat la Washington - surse diplomatice

Președintele României, Nicușor Dan, a discutat, marți seară, la telefon, cu omologul său american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă l-a invitat la Washington pe șeful statului român.

Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare
Negocieri pentru un nou Guvern și măsuri care să salveze bugetul. Lista condițiilor PSD pentru a fi, din nou, la guvernare

Negocierile pentru formarea noului Guvern, care să vină cu un plan economic pentru România, intră în linie dreaptă. În acest context, cei de la PSD anunță că ar vrea impozitare progresivǎ, dar liderii PNL, UDMR și USR nici nu vor să audă.

Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale
Putin, mesaj clar pentru NATO, după ce Ucraina a primit undă verde pentru a lovi în inima Rusiei cu rachete occidentale

„Țările NATO vor fi în război direct cu Rusia, dacă într-adevăr ridică restricțiile privind raza de acțiune a rachetelor furnizate Kievului”.