Concert caritabil pentru copii abandonați, care suferă de boli incurabile

×
Codul embed a fost copiat

A fost o seară emoționantă la Sala Palatului din Capitală, unde mai mulți artiști, printre care Inna şi Irina Rimes, au urcat pe scenă în fața a mii de oameni pentru o cauză nobilă.

Toți cei care au luat parte la spectacol au vrut astfel să îi sprijine pe copiii care suferă de boli incurabile și au fost abandonați. O sută de micuți aflați în această situație sunt în grija Fundației "Copii în Dificultate" și orice ajutor pentru ei înseamnă zile.

Evenimentul de marți seară, organizat la 30 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei "Copii în Dificultate", a adus pe scenă de la Sala Palatului artişti cunoscuţi, dornici să ajute.

Au cântat pentru aproape 3500 de oameni care au cumpărat bilete, iar banii adunaţi vor fi folosiţi pentru a-i sprijini pe copiii cu boli incurabile şi abandonaţi, îngrijiţi de fundaţie.

Irina Rimes, artist: "Primesc foarte multe mesaje, ”acest copil este bolnav de cancer, acest copil e bolnav de boala fluturelui”, sau tot felul de chestii care îţi face pielea să se strângă pe tine. Eu cred foarte mult în educaţie şi un om care ajută este un om educat acasă. Făcând lucrul ăsta, nu doar că ajutăm nişte copii, ci îi învăţăm pe copiii noştri să facă ceva pentru cineva care chiar are nevoie."

Citește și
Cazul copilului mort la un spital privat din București
Cazul copilului mort la un spital privat din București. O doctoriţă şi o asistentă au fost trimise în judecată după 6 ani

Despre implicare au vorbit şi cei aflaţi în public, impresionaţi de poveştile micuţilor aflaţi în grijă voluntarilor.

Fondată în anul 1989, fundaţia a ajutat până acum peste 18.000 de copii cu boli incurabile. Şi orice sprijin venit din partea oamenilor cu suflet mare înseamnă pentru aceşti micuţi zile.

Valentina Zaharia, directoarea fundaţiei ”Copii în dificultate”: "Noi ne-am propus ca prin evenimentul din această seară să strângem 10.000 de sms-uri, la numărul 8844 cu textul ”Zile” pentru copiii îngrijiţi în centrele noapte. Este minunat, pentru că în lupta asta despre care vă spuneam, să ştii că nu eşti singur."

În prezent, în grija fundaţiei sunt o sută de copii cu boli incurabile sau în fază terminală, cu tulburări din spectrul autist sau abandonaţi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Concert caritabil la Ateneul Român pentru copiii abandonați în orfelinate
Concert caritabil la Ateneul Român pentru copiii abandonați în orfelinate

A fost o seară a speranței la Ateneul Român, unde a avut loc, duminică, un concert magic, organizat de șapte ani încoace de fundația Hope and Homes for Children.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis
Casa Albă anunță că Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga. Viitorul trupelor SUA în Europa, decis

Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO prevăzut pentru 24-25 iunie la Haga, în Ţările de Jos, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, relatează AFP.

Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galbem de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36°C. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra îăntre 33 şi 36 de grade.