Consiliul Concurenţei: Testele rapide antigen SARS-CoV-2 din România au aceleași prețuri ca în UE. Cât costă

teste rapid Covid
Shutterstock

Preţul unui test rapid antigen SARS-CoV-2 pentru autotestare, comercializat online în România, variază între 30 lei şi 68 lei, situându-se la un nivel comparabil cu preţurile practicate în mai multe ţări europene, arată Consiliul Concurenţei.

Testul antigen este cel mai nou tip de testare şi, în acest moment, este singurul test rapid care detectează virusul COVID-19.

Acest test detectează antigeni, respectiv partea de virus pe care sistemul imunitar o recunoaşte. Testele rapide antigen SARS-CoV-2 pentru autotestare sunt introduse pe piaţă cu implicarea unui organism care evaluează conformitatea acestor produse.

Persoanele fizice pot achiziţiona online truse (kit-uri) care conţin două, cinci, 20 sau 25 de teste rapide.

Astfel, în funcţie de platforma online de pe care este achiziţionată, o trusă care conţine două teste rapide poate costa între 80 lei şi 136 lei, iar cea cu cinci teste între 158 lei şi 209 lei.

Citește și
Anglia și Scoția condiționează intrarea în țară de teste negative anti-COVID. Ce se va întâmpla în Țara Galilor și Irlanda
Anglia și Scoția condiționează intrarea în țară de teste negative anti-COVID. Ce se va întâmpla în Țara Galilor și Irlanda

În ceea ce priveşte trusele cu câte 20 de teste rapide pentru detectarea COVID 19, preţurile acestora variază între 600 lei şi 1.000 lei.

Testele rapide antigen SARS-CoV-2 se comercializează la preţuri relativ similare şi în alte state europene.

 

Ce prețuri sunt în Europa

 

De exemplu, în Germania un kit cu 20 de teste costă între 170 euro (827,9 lei) şi 190 euro (925 lei), în Franţa între 132 euro (642,8 lei) şi 142 euro (691,54 lei), în Italia -224 euro (1.090,8 lei), în Austria 115 euro (560 lei), în timp ce în Polonia costă 132 euro (642,8 lei).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă utilizarea testelor antigenice rapide, în particular, atunci când testele RT-PCR sunt temporar indisponibile, se mai menţionează în comunicatul transmis de autoritatea de concurenţă.

De asemenea, OMS recomandă folosirea testelor rapide care îndeplinesc anumite cerinţe: performanţă, respectiv sensibilitate > 80% şi specificitate > 97%.

Cea mai mare parte a testelor antigenice rapide disponibile în prezent indică o sensibilitate mai mică în comparaţie cu testele RT-PCR.

Cu toate acestea, testele antigenice rapide pot conferi un avantaj semnificativ faţă de testele RT-PCR în ceea ce priveşte simplitatea echipamentului necesar, preţul şi rapiditatea obţinerii rezultatelor, nu este nevoie de personal calificat, ceea ce contribuie la atenuarea presiunii asupra sistemelor de sănătate.

În ceea ce priveşte testele rapide pentru identificarea anticorpilor SARS-CoV-2, IgG/IgM, acestea pot fi achiziţionate de pe platformele online, preţul mediu fiind de 39,21 lei.

Preţul unui kit care conţine 25 de teste variază între 401,6 lei şi 1.100 lei.

Anticorpii IgG indică dacă o persoană a avut COVID-19 şi a dezvoltat anticorpi. Anticorpii IgG apar în organism mai târziu şi se menţin pe o perioadă mai lungă.

Detectarea anticorpilor de tip IgM permite evidenţierea infecţiilor acute, dar ar trebui confirmate cu teste RT-PCR.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Ministrul Sănătății: În zilele următoare, numărul de rezultate pozitive Covid-19 va crește
Ministrul Sănătății: În zilele următoare, numărul de rezultate pozitive Covid-19 va crește

Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu s-a arătat nemulțumit de ritmul actual al testărilor Covid-19 în România.

Anglia și Scoția condiționează intrarea în țară de teste negative anti-COVID. Ce se va întâmpla în Țara Galilor și Irlanda
Anglia și Scoția condiționează intrarea în țară de teste negative anti-COVID. Ce se va întâmpla în Țara Galilor și Irlanda

Intrarea în Anglia și Scoția va fi condiționată de un test negativ de COVID-19. Măsura va intra în vigoare săptămâna viitoare pentru Anglia și „cât mai curând posibil” pentru Scoția.

Testele rapide vor fi incluse în raportările zilnice. Care sunt diferențele față de cele PCR
Testele rapide vor fi incluse în raportările zilnice. Care sunt diferențele față de cele PCR

Testele rapide Covid au acum valoare oficială de diagnostic. Atenţie, este valabil doar pentru cele care sunt prelevate în laboratoare şi în unităţi medicale.

Recomandări
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele

Principalul scop al Israelului ar fi răsturnarea puterii în Iran, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, potrivit căruia un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.