COVID-19 le fură copiilor bucuria de a colinda de Halloween. Care sunt recomandările medicilor

×
Codul embed a fost copiat

Dorința de a-i proteja pe copii de COVID duce la evitarea, temporară, a unor momente fericite pentru ei, cum ar fi colindul de Halloween.

Costumați în personaje înfricoșătoare, copiii le cereau dulciuri vecinilor. Ar fi mai bine, să nu colinde în acest an, spun medicii.

Dacă pun mâna pe bani ori bomboane atinse de un bolnav cu SARS-CoV-2, copiii se pot infecta și apoi duc virusul acasă, în familie.

Anul trecut, la finalul de octombrie, mici vrăjitoare şi troli de grădină băteau insistent la uşile vecinilor şi le cereau dulciuri.

Anul acesta va fi diferit. Copiii nu mai pot merge la colindat în grupuri mari pentru că nu respecta distanţarea, avertizează specialiştii. Bucuria îi va face să renunţe la mască, pentru că se cunosc între ei şi se simt în siguranţă.

Citește și
Halloween 2020. Cum vor sărbători americanii în timpul pandemiei de Covid-19
Halloween 2020. Cum vor sărbători americanii în timpul pandemiei de Covid-19

Acela e momentul în care sunt vulnerabili. În plus, bomboanele pe care le primesc drept răsplată pentru colindat pot fi atinse în prealabil de o persoană infectată. Fără să îşi dea seama, pot duce mâna la nas, la gura ori la ochi şi să se infecteze.

Adriana Moțoc, medic primar boli infecțioase: "Pot pune mâna pe tot felul de obiecte, începând cu clanţa cu care deschid uşa blocului, urcă în lift şi pot pune mâna pe alimente care să fie contaminate sau, şi mai rău, pot pune mâna pe bani. Părerea mea personală e că ar trebui să stea acasă."

Sunt însă şi medici care spun că n-ar trebui să le răpim copiilor toate bucuriile. E nevoie însă de multă multă grijă.

Adrian Marinescu, medic infecționist Matei Balș: "Dacă cei mici respecta măsurile generale prin care previn infecţia cred că nu vor fi probleme. Ar trebui să păstreze o anumită distanţă, cineva ar trebui să îi supravegheze şi atunci eu cred că trebuie să îşi facă bucuria fără să existe risc mare de transmitere."

Cert este că afacerile cu costume şi decoraţiuni specifice acestei sărbători au de suferit. Vânzările au scăzut chiar şi cu 80 la sută.

Nora Asaf, designer de costume: "Era o perioadă, una dintre cele mai pline perioade, Halloweenul, care din păcate a scăzut, a picat, din cauza a ceea ce se întâmplă."

Petrecerile temetice din cluburi nu vor mai exista şi nici cele din restaurante. Pentru a-i face fericiţi pe copii, putem organiza un mic Halloween în familie.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Decorațiunea de Halloween care face furori în SUA. La ce preț a ajuns să fie vândută
Decorațiunea de Halloween care face furori în SUA. La ce preț a ajuns să fie vândută

Halloween-ul bate la uşă, iar în acest an, în Statele Unite, una dintre cele mai populare decoraţiuni pentru această sărbătoare pare să fie un schelet uriaş.

Halloween 2020. Cum vor sărbători americanii în timpul pandemiei de Covid-19
Halloween 2020. Cum vor sărbători americanii în timpul pandemiei de Covid-19

Halloween-ul ocupă un loc important în inimile americanilor și nici măcar pandemia nu pune sărbătoarea pe pauză.

Ce costume au ales tinerii pentru Halloween. „Sunt ca o pisicuță, am zis că sunt drăguță”
Ce costume au ales tinerii pentru Halloween. „Sunt ca o pisicuță, am zis că sunt drăguță”

Petrecerile de Halloween au continuat vineri seară în Capitală, unde mulţi tineri au preluat cu entuziasm sărbătoarea de la americani.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.