Cum profită statul român de scumpirea energiei. Va câștiga anul acesta peste 43 de miliarde de lei

Cum profită statul român de scumpirea energiei. Va câștiga anul acesta peste 43 de miliarde de lei
Shutterstock

Statul român va câştiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele şi dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării preţurilor, a afirmat preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurenţiu Urluescu.  

”Furnizorii nu au primit până acum niciun ban drept compensare pentru perioada care începe în aprilie. Pentru perioada noiembrie - martie, primii bani i-am primit după şapte luni, acum au trecut patru luni de la începutul noii scheme, sperăm să primim banii mai repede decât în prima schemă. Aceasta deşi legea spune că trebuie să primim banii în 45 de zile. Autorităţile spun că furnizorii au transmis greu informaţiile, dar interesul nostru este să completăm repede şi să luăm banii repede. Dacă am întârziat a fost din cauza neclarităţilor”, a afirmat Urluescu.

El a arătat că există o mare discrepanţă între necesarul de decontare şi sumele acordate la rectificarea bugetară.

”Din rapoartele ANRE şi din declaraţiile din presă, crescut între timp faţă de primul trimestru”, a subliniat oficialul AFEER.

Situație dură pentru furnizori, pentru că băncile văd sectorul energetic ca unul riscant

Pentru furnizori, situaţia este destul de dură, în condiţiile în care băncile văd deja sectorul energetic ca fiind unul de risc.

Citește și
contoar inteligent
O țară din Europa se pregătește să îi plătească pe oamenii care țin electrocasnicele oprite. Care este motivul

”Suntem la patru luni de când a început OUG 27, iar băncile sunt supraexpuse pe sectorul energetic şi deja văd energia ca fiind un sector de risc şi costul creditării a crescut. Furnizorii garantează cu contractele, iar băncile spun că există riscul să nu se plătească banii înapoi, având în vedere întârzierea cu care statul decontează. Fiecare furnizor caută bani de unde poate să scoată, de la bănci, acţionari, alte business-uri”, a completat Urluescu.

El a arătat că în acest moment Piaţa pentru Ziua Următoare, PZU, piaţa spot, unde preţurile sunt foarte mari acum, este cea mai lichidă piaţă de energie din România şi nu poate fi închisă, aşa cum s-a cerut în spaţiul public.

Ajutorul trebuie concentrat doar pe consumatorii vulnerabili 

”Nu putem închide cea mai lichidă piaţă din România, PZU. Este şi piaţa din care suntem interconectaţi, iar dacă o desfiinţăm nu mai vine energia din import. Pe de altă parte, şi în alte ţări sunt aceleaşi probleme. Problema este la nivel european, iar soluţia trebuie găsită tot la nivel european. Dacă fiecare ţară îşi face soluţie proprie, vor apărea distorsiuni şi fluxuri comerciale nefireşti care ar înrăutăţi situaţia”, a precizat preşedintele AFEER.

În opinia asociaţiei, ajutorul trebuie focusat doar pe consumatorii vulnerabili, odată cu scăderea TVA şi accizei.

”De asemenea, este foarte important să reducem risipa de energie. Nu confortul, ci risipa. Iar autorităţile ar trebui să vină cu o campanie în acest sens”, a completat Urluescu. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Liderii PSD și PNL, ping-pong cu măsurile pentru a limita efectele scumpirilor din energie. Ce se întâmplă în coaliție
Liderii PSD și PNL, ping-pong cu măsurile pentru a limita efectele scumpirilor din energie. Ce se întâmplă în coaliție

În timp ce multe țări europene iau deja măsuri pentru a limita efectele scumpirilor din energie, la noi sunt doar discuții.

O țară din Europa se pregătește să îi plătească pe oamenii care țin electrocasnicele oprite. Care este motivul
O țară din Europa se pregătește să îi plătească pe oamenii care țin electrocasnicele oprite. Care este motivul

Gospodăriile cu contoare inteligente ar putea fi plătite pentru oprirea aparatelor cu consum mare de energie, cum ar fi mașinile de spălat, în orele de vârf.

Ciucă: Ministerul Energiei trebuie să prezinte până luni situaţia concretă cu proiectele de investiţii din energie
Ciucă: Ministerul Energiei trebuie să prezinte până luni situaţia concretă cu proiectele de investiţii din energie

Premierul Ciucă anunţă că Ministerul Energiei trebuie să prezinte până luni situaţia concretă cu proiectele de investiţii din energie, folosind toate pârghiile de finanţare.

Ciucă:
Ciucă: "Plafonarea şi compensarea preţului la energie rămân active". Cerințe speciale pentru ANRE și Ministerul Energiei

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat prima reuniune a Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, mecanism de lucru constituit miercuri.

Șeful Alro: Iarna va fi cumplită, vom vedea oameni care rămân în beznă și frig pentru că nu-și vor putea plăti facturile
Șeful Alro: Iarna va fi cumplită, vom vedea oameni care rămân în beznă și frig pentru că nu-și vor putea plăti facturile

Iarna viitoare va fi una cumplită şi vom vedea preţuri uriaşe la energie, fabrici care se închid şi oameni care rămân în beznă şi frig, pentru că nu îşi vor putea plăti facturile, dacă Guvernul nu ia de urgenţă măsuri, a afirmat șeful Alro.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.