Doi medici care au greșit o rețetă ar putea plăti despăgubiri de zeci de mii de euro

×
Codul embed a fost copiat

Doi medici de familie din Iași, soț și soție, găsiți vinovați pentru culpă medicală, trebuie să plătească 70.000 de euro, după cum a decis prima instanță, pentru că au prescris greșit rețeta unei paciente în vârstă.

Mai precis, doctorii au stabilit un dozaj incorect dintr-un medicament foarte puternic, iar femeia și-a dat seama de eroarea lor abia după ce a început să se simtă foarte rău.

La sfârșitul anului 2014, femeia a fost diagnosticată cu poliartrită reumatoidă, iar medicul specialist i-a recomandat un medicament puternic, pe care ar fi trebui să-l ia de 2 pe săptămână.

Medicul de familie însă a greșit rețeta: i-a prescris pacientei o doză de 6 ori mai mare. Adică, să ia medicamentul de două ori pe zi, timp de 30 de zile, deși pastila este extrem de toxică și în mod normal nu se prescriu asemenea dozaje. La rândul lor, nici farmacistele nu s-au autosesizat.

După 5 zile, însă, a început să se simtă rău și a fost internată în spital. Femeia a primit 12 zile de îngrijiri medicale. Autoritățile spun că viața ei nu a fost pusă în pericol, pentru că a oprit medicația la timp. Pacienta a făcut plângere penală și la Colegiul Medicilor.

Citește și
primar, saveni, mort, spital, medici, toader leampar,
Primar condamnat la moarte pe scările spitalului. ”La Săveni murim cu zile!”

Acum, cei doi doctori s-au ales cu mustrare și plata a 70.000 euro, daune morale.

Decizia însă nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
O tânără a fost drogată într-un club din Capitală. Ce i-au descoperit medicii în sânge
O tânără a fost drogată într-un club din Capitală. Ce i-au descoperit medicii în sânge

O tânără a fost drogată într-un club din Capitală. Ce i-au descoperit medicii în sânge

Primar condamnat la moarte pe scările spitalului. ”La Săveni murim cu zile!”
Primar condamnat la moarte pe scările spitalului. ”La Săveni murim cu zile!”

Sistemul românesc de sănătate este în colaps. Dacă mai era nevoie, o dovedeşte încă un incident strigător la cer, petrecut de această dată în judeţul Botoşani.

O fetiţă a rămas cu capul înţepenit într-o oală. Cum au reuşit pompierii s-o elibereze
O fetiţă a rămas cu capul înţepenit într-o oală. Cum au reuşit pompierii s-o elibereze

Operațiune mai puţin obişnuită pentru pompierii şi medicii dintr-un oraş din China. Părinţii unei fetiţe de aproape doi ani au sunat disperaţi la urgenţe după ce au găsit copila cu capul blocat într-o oală.

Medic de 80 ani acuzat că și-a folosit sperma pentru a insemina paciente. Câți copii are
Medic de 80 ani acuzat că și-a folosit sperma pentru a insemina paciente. Câți copii are

Un medic canadian, acuzat că a folosit propriul material seminal sau de natură necunoscută pentru a insemina zeci de femei, fără ca acestea să fie informate, și-a pierdut licența, în urma unei decizii a Colegiului Medicilor din Ontario.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”
Promisiunea făcută de Nicușor Dan familiilor din Covasna afectate de inundații: „Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată”

În Covasna, unde a ajuns și președintele Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.