Festivalul Internaţional de Carte Transilvania din Cluj ar putea să intre în Cartea Recordurilor

×
Codul embed a fost copiat

Pasionaţii de lectură şi-au dat întâlnire în Piaţa Unirii din Cluj, la cea de-a 6-a edtie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania.

Expun volume interesante peste 70 de edituri şi, la doar câteva ore de la deschidere, s-au vândut deja sute de cărţi. Cele mai cerute sunt cele dedicate copiilor, dar şi enciclopediile sau cărţile de ştiinţă.

Scriitori de la noi, dar şi din Franţa, Serbia sau Italia îşi lansează volumele sau participă la dezbateri ori lecturi cu public.

Gabriel Bota, organizator: "Reunim România prin cultură scrisă şi am reuşit să strângem laolaltă cei mai importanţi scriitori români din exil şi diaspora. Avem şansa unică - Clujul să devină oraşul cu cel mai mulţi cititori activi din lume.”

Organizatorii au montat două corturi uriaşe în centrul Clujului, iar atmosfera este foarte animată.

Citește și
Cazul copilului mort la un spital privat din București
Cazul copilului mort la un spital privat din București. O doctoriţă şi o asistentă au fost trimise în judecată după 6 ani

Laura Barbu:Este aproape ora 11, iar în cortul dedicat lecturii au început uşor să vină clujenii interesaţi de noile titluri. În schimb, în cortul dedicat volumelor pentru copii, a celor de ştiinţă sau dezvoltare personală, oameni s-au înghesuit încă de ieri. Cele cele mai vândute cărţi au fost cele dedicate celor mici.”

Organizatorii vor să intre în cartea recordurilor şi să adune 10.000 de oameni care să citească în acelaşi timp. Târgul de carte de la Cluj se încheie duminică seară.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Soţia prinţului Harry se lansează în lumea operelor de binefacere:
Soţia prinţului Harry se lansează în lumea operelor de binefacere: "Together e o carte de bucate”

Soţia prinţului Harry se lansează în lumea operelor de binefacere, sprijinind publicarea unei cărţi de bucate. Mare amatoare de gătit, Meghan a vrut astfel să ajute mai multe femei din vestul Londrei care au deschis o cantină socială.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.