Florin, un tânăr de 19 ani diagnosticat cu o tumoră pe creier, are nevoie de ajutor. Suma necesară să plece în Germania

Florin
Captura Facebook

Florin, un tânăr de 19 ani diagnosticat cu cu o tumoră pe creier în urmă cu o lună, are nevoie de 50.000 de euro ca să plece la o clinică din Germania.

Tânărul a fost diagnosticat în urmă cu o lună, iar tumora avansează rapid, astfel că el are nevoie să fie tratat în străinătate, potrivit paginii de Facebook pe care se pot face donații.

„Acest copil are nevoie urgent de noi toţi. A fost diagnosticat în urmă cu o lună cu o tumoră pe creier care avansează rapid. El trebuie să plece urgent la o clinică în Germania, deoarece în România nu i s-au dat şanse să supravieţuiască. Are nevoie de 50.000 de euro, o sumă pe care familia nu o are. Ca mamă, mă gândesc la durerea părinţilor acestui băiat, la disperarea iubitei lui, a prietenilor. Este coleg şi prieten cu fiul meu şi aş dori din suflet să pot să îl ajut. Vă rog din inimă pe toţi cei care puteţi să donaţi cât de puţin, dar din dar se face rai. Vă rog să nu rămâneţi indiferenţi. Împreună vom reuşi. Nu se poate muri la 19 ani, nu atâta timp cât există o şansă. Şansa lui suntem noi. Vă rog, ajutaţi-mă să îl ajutăm. Să ajutăm un copil care are viaţa înainte pe care merită să o trăiască. Vă mulţumesc anticipat tuturor celor care vor face o donaţie cât de mică”, a scris pe Facebook femeia care a lansat campania.

Îl puteți ajuta aici.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Marian
Povestea lui Marian, un băiețel de 8 ani care se luptă cu leucemia. Cum îl puteți ajuta
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
A fost șefă de promoție și vrea să devină psiholog. 12 ore pe zi însă, stă conectate la aparate
A fost șefă de promoție și vrea să devină psiholog. 12 ore pe zi însă, stă conectate la aparate

Povestea sfâşietoare a unei fete din Voluntari, Ilfov. A dovedit încă de la 3 ani că este o luptătoare.

Povestea lui Marian, un băiețel de 8 ani care se luptă cu leucemia. Cum îl puteți ajuta
Povestea lui Marian, un băiețel de 8 ani care se luptă cu leucemia. Cum îl puteți ajuta

Marian Hagiu, un băiețel de opt ani diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, are nevoie de 110.000 de euro pentru a fi tratat la o clinică din Turcia.

Povestea lui Alex, un tânăr de 24 de ani, victima unui accident rutier. Are nevoie de 150.000 de euro pentru recuperare
Povestea lui Alex, un tânăr de 24 de ani, victima unui accident rutier. Are nevoie de 150.000 de euro pentru recuperare

Alex Fotoc, un tânăr de 24 de ani, are nevoie de ajutor pentru a face recuperare la o clinică din Viena. În 22 decembrie 2017, el a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a suferit un traumatism cranio-cerebral grav.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.